Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Problemele parcării subterane din Piaţa 700 vin din adânc, de la o ţeavă de gaz

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Investiţia de şase milioane de euro din Piaţa 700 avansează foarte greu din cauza unei ţevi a reţelei de gaz. Problemele de pe şantier vin pe de o parte din cauza incompetenţei, dar şi din cauza lucrărilor neprevăzute care cresc valoarea devizului lucrării.

Startul proiectului pentru parcarea subterană din Piaţa 700 s-a dat greu din cauza controverselor care s-au iscat în jurul firmei care urma să facă lucrările. Într-un final, Administrarea Domeniului Public s-a asociat cu Constructim pentru realizarea unui parteneriat public-privat. În luna aprilie a anului tecut, primarul Gheorghe Ciuhandu şi şeful ADP, Liviu Barbu, anunţau cu surle şi trâmbiţe că vor începe imediat lucrările şi parcarea va fi realizată. În realitate nu s-a făcut aproape nimic.

Până în toamna trecută s-au montat doar gardurile şantierului, apoi muncitorii au constatat că o conductă de gaz, despre care nimeni nu ştia nimic, trece prin mijlocul şantierului. Mai mult de un an a durat obţinerea autorizaţiei de construcţie pentru devierea conductei de gaz, la care se lucrează şi acum.

Lucrează la pereţi mulaţi

Din cauza lucrărilor la conducta de gaz, strada care face legătura între Piaţa 700 şi bulevardul Gheorghe Lazăr a fost închisă. Şeful Telpark, Ionel Ursu, spune că în aceste zile vor fi terminate lucrările la conducta de gaz, dar în paralel se lucrează cu o sondă în subteran, acesta fiind şi motivul pentru care nu se vede nimic concret.

„S-a încheiat un contract cu o firmă specializată din Bucureşti, care lucrează la turnarea pereţilor mulaţi în subteran. Sunt pereţi îngropaţi la 10-12 metri pentru susţinerea structurii de la clădirile din zonă”, a spus Ionel Ursu. Potrivit acestuia, firma care se ocupă de construirea parcării nu are niciun fel de probleme cu banii, aprobându-se linia de credit pentru lucrări. „După ce se termină cu aceşti pereţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 13 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 19 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°