Naţionala a ajuns prilej de băşcălie, cînd ar trebui să fie primul motiv de mîndrie. Poate că ar fi bine să n-o mai chinuim
Cum ar fi fără naţională, de exemplu? Cum ar fi să nu mai avem deloc? Nu ni s-ar mai spune că mai sînt şanse cînd nu mai sînt, n-ar mai trebui să înghiţim idei bizare despre cine udă tricolorul (de pe tricou), n-am mai avea jurnalişti permanent nemulţumiţi şi defetişti, nu l-am mai aştepta pe Mutu, nu ne-am mai certa cu Mircea Lucescu, nu ne-am mai crispa la vorbele lui Ioan Becali, nu s-ar mai cheltui bani şi n-am mai avea seri de rahat. Uite-aşa! Adică de ce n-ar fi posibil? Că tot avem o ţară fără popor, doar cu populaţie, fără guverne, doar cu cleptoguvernări, fără perspective, doar cu trecuturi apretate. Nu cred că i-ar plînge cineva absenţa.
Înainte de meciul cu Bosnia, grupul unit şi tăvălit al lui Răzvan a mers ca o caravană prin Sahara, într-o indiferenţă deşertică. Cît despre după, aş putea prezenta cele cîteva sute de mesaje primite la emisiunea de la GSP TV în mai puţin de două ore din noapte. Un ocean al sictirului acru, al dispreţului, al dezamăgirii, al disperării. Ştiu, aşa sînt românii. Se plîng ca nişte babe, mereu despre alţii. Da, dar măcar ăştia o fac gratis! Ba chiar, consumînd fotbal, bagă bani în buzunarele tuturor celor care poartă sigla cu 1909. Ce primesc în schimb ? Nimic. Un nimic cotropitor. Da, da, o să ni se pună iar placa aia cum că n-avem terenuri, că guvernul e de cacao, că oamenii politici nasoi nu ajută sportul, da, da, ştim. Toate sînt adevărate. Atît că ne-a cam ajuns. Deci: cum ar fi fără naţională? Ar muri cineva de dorul ei? Ei?
Cum ar fi să ne luăm, fiecare, cîte o altă naţională, să ne lăsăm adoptaţi de cine-o fi? Să ţinem ca la echipele de club, care cu Barcelona, care cu FC Barcelona, care cu Barca şi, în fine, or fi şi dintre cei care ţin cu jucătorii blaugrana. Mai sînt ş
