Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FINALA EUROPA LEAGUE 2012. "Invazia spaniolă" a crescut preţurile camerelor de hotel la 4.000 DE EURO pe noapte

Publicat in Gandul, miercuri 9 mai 2012 ·

Finala Europa League a aruncat în aer tarifele percepute de hotelurile din Bucureşti cu o zi înaintea meciului, care au ajuns la sume cuprinse între 1.000 de euro şi 4.000 de euro pentru noaptea meciului, de 10-20 de ori mai mult faţă de o zi obişnuită.

Hotelurile din Bucureşti au urcat preţurile pentru perioada finalei Europa League, unele cu 20-30%, altele cu 200-300%, ajungând la majorări de 10-20 de ori, în funcţie de unitatea de cazare şi de perioada rezervării. Cele mai moderate majorări de tarife le-au avut în general hotelurile de lanţ internaţional, acestea fiind şi primele ale căror camere s-au epuizat.

În hotelurile din Bucureşti există aproximativ 22.000 de locuri de cazare, iar Finala Europa League aduce în Bucureşti aproximativ 25.000 de suporteri spanioli, susţinători ai echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.

Profitând însă de cererea mare, unele hoteluri din Bucureşti, în special cele care nu aparţin unui lanţ internaţional, au cerut pentru camere preţuri halucinante.

Astfel, marţi, cu o zi înaintea finalei, tarifele promovate pe booking.com pentru camerele duble rămase disponibile în hotelurile de 4-5 stele din Capitală ajungeau şi la 1.000-4.000 de euro.

Miercuri, o parte dintre oferte nu mai figurau pe site. Probabil că unii dintre hotelieri au reuşi să vândă camerele, iar alţii, dimpotrivă, negăsind clienţi au redus preţurile. Chiar şi aşa, la prânz mai existau încă tarife de 500-1.500 de euro pentru noaptea de 9 mai.

Chiar dacă hotelul Christina, cu 24 de camere clasificate la patru stele nu are rezonanţă mondială şi nu a fost construit într-o mare capitală a lumii, ci undeva "la doar cinci minute de Piaţa Romană", tarifele pentru perioada finalei îi pot face invidioşi şi pe administratorii celebrului Burj al Arab. Astfel, pe portalul booking.com, o cameră dublă putea fi închiriată marţi, pentru do

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 53 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 25 minute
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

Polonia vrea să aibă cele mai bune legături cu SUA, indiferent cine se află la putere

Mediafax acum 43 minute
Ministrul de Externe de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, a declarat, în timpul unei vizite la Washington, că Polonia doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent cine se află la putere", potrivit unui raport publicat duminică de PAP

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 36 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum 2 ore
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°