Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În dansul contemporan, îţi expui corpul, dar şi sentimentele. "Nu sunt lebădă, sunt om, am carne şi suflet"

Publicat in Jurnalul, luni 2 iulie 2012 ·

Dansul contemporan mi-a confirmat cât de greu e să fii liber şi, în acelaşi timp, în armonie cu ceilalţi. Suntem pisici care se ghemuiesc, maimuţe care descoperă verticalitatea, copii adormiţi ce se trezesc şi desenează în nisip, oameni care merg pe stradă atenţi la respiraţia, paşii, spaţiul ceilorlalţi. "Niciodată nu vei mai gândi şi simţi acelaşi lucru pentru un om după ce-l vei atinge. Asta ne-a spus coregraful Royston Maldoom, care a creat «Pasărea de foc», primul spectacol de dans comunitar în România", povesteşte Ada Lungu. Ea are 35 de ani, e specialist în comunicare şi PR, a crescut într-o familie de muzicieni şi, de mică, a fost captivată de balet şi dansul contemporan: "Mă fascinează estetica mişcării şi modul în care se exprimă corpul uman fără cuvinte. Nu mă satur să privesc spectacole de balet şi de dans contemporan, iar ideea că aş putea să fac şi eu aşa ceva mi-a venit când am promovat proiectul «Pasărea de foc». Atunci am văzut ce poate face cu amatori un coregraf priceput. Dansul contemporan are o dimensiune experimentală, e mai puţin înţeles, mai puţin cunoscut. M-am întrebat de ce nu am atras mai mulţi prieteni către dansul contemporan. Cred că e inerţia sau lipsa de rigoare în ceea ce vrem să facem pentru noi înşine. În plus, oamenii cred că trebuie să ai formaţie de balerină pentru asta, ceea ce nu e adevărat. Practic, dansăm în fiecare zi, cu fiecare gest, cu fiecare mişcare."

"Cel mai greu e să-i faci pe oameni să se relaxeze"

Irina Roncea, coregrafa care ne iniţiază în dans contemporan, a întâlnit şi ea aceleaşi reticenţe: "Am fost întrebată: «Crezi că eu pot să fac?» Le spun tuturor că oricine poate. Dansul contemporan îţi oferă o libertate foarte mare în a-ţi arăta emoţiile, e mult mai aproape de fiinţa umană. Nu sunt lebădă, sunt om, am carne şi suflet. Îţi iau glezna şi ţi-o sărut, şi lumea plânge în sală. În dansul contem

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°