● Garbage, Not Your Kind of People, STUNVOLUME, 2012.
Sîntem în anii ’90. Un post de televiziune numit MTV îşi trăieşte, cu audienţe înspăimîntătoare, gloria, preformatînd gusturile unui public mai flămînd ca niciodată. Cobain e un prînz delicios. Îl devorăm de pe canapelele cu vedere spre ecranele televizoarelor noastre color, pînă în secunda în care un glonţ – oprit în ţeasta lui Kurt pe 8 aprilie 1994, în Vinerea Neagră a grunge-ului – ne va strica, pentru cîteva momente, festinul. Nici o problemă, mergem mai departe. Sîntem cele mai necrofage animale atunci cînd vine vorba de cultură pop.
DE ACELASI AUTOR Melodii, melodii Pop tabloid Amintiri din epoca de azi După douăzeci de aniÎn ziua în care generaţia încălţată cu bascheţi suprauzaţi, îmbrăcată cu pulovere lălîi şi îndopată cu cinismul demotivant al curentului plecat din Seattle îşi pierdea idolul, trei muzicieni cu pedigree-uri impecabile – Butch Vig, producătorul irepetabilului Nevermind, Duke Erikson şi Steve Marker – se întîlneau, undeva în Londra, cu o tipă. O necunoscută la vremea aceea: Shirley Manson. Iar asta e, foarte pe scurt, povestea apariţiei unei trupe care, în ciuda celor doar patru albume de studio scoase în 10 ani, între 1995 şi 2005, a devenit marker-ul muzical al deceniului alternative trăit de MTV. Şi de noi, oamenii de pe canapele. Garbage, căci despre acest grup e vorba, a subsumat şi remixat tot ceea ce au produs bisericuţele muzicale ale acelor timpuri, balansînd cu graţie între un pop cu nuanţe sonice futuriste şi anti-pop, între trecutul lui Butch Vig ca arhitect al sound-ului unor Sonic Youth, The Smashing Pumpkins şi, evident, Nirvana, intrarea tupeistă în mainstream a electro-ului şi sex appeal-ul nevrotic al disfuncţionalei domnişoare, pe atunci, Manson.
Sîntem în 2012. Pe MTV muzica a pierdut meciul în favoarea reality show-urilor şi a serialelor. Ne hrăni