Circa 50 de tineri au participat la acţiunea de ecologizare a Parcului Feroviarilor. Ploia măruntă nu i-a descurajat pe voluntarii care au participat timp de două ore la acţiunea organizată de asociaţia studenţească AIESC. În ciuda ploii mărunte din această dimineaţă, circa 50 de tineri au luat parte la acţiunea de ecologizare a Parcului Feroviarilor. La acţiunea organizată de filiala locală a celei mai mari asociaţii studenţeşti din lume – AIESEC au participat şi voluntari din partea altor organizaţii sau simpli cetăţeni.
Amintiri din alte vremuri
Andrea Lung, în vârstă de 29 de ani, este asistentă medicală şi a aflat de acţiunea studenţilor de pe internet. „Pe mine aici mă aduceau părinţii şi bunicii când eram mică. Erau spectacole pentru copii şi iarna veneam cu săniile, cu patinele. Dacă s-ar îngriji oamenii de acest parc, să reînvie tot ce a fost aici, ar fi minunat”, spune clujeanca.
Anica Roman, o clujeancă de 54 de ani care locuieşte în apropierea parcului, îşi aduce şi ea aminte de perioada frumoasă a acestuia. „Aici era Orăşelul Copiilor, alei cu flori şi o locomotivă cu trenuleţ cu care copiii se plimbau prin parc. Acolo în centru era un brad împodobit de Crăciun. Acum nici coşuri de gunoi nu sunt”, spune Anica Roman.
„Foarte bine fac tinerii. Să le dea Dumnezeu sănătate. Când eram mai tânără, era frumos aici. Lucram la şcoală şi veneam cu elevii să curăţăm prin parc. Acum nici hârtia de pe jos n-o mai ridică elevii”, spune Valeria Rad, o clujeancă în vârstă de 75 de ani.
Hotărâţi să schimbe ceva
„Vrem să arătăm că încă se poate face ceva în privinţa naturii din Cluj. Am încercat să găsim un spaţiu cât mai mare care să aibă nevoie de ecologizare şi l-am găsit”, spune Roxana Părăian, managerul proiectului.
Louisa Olar, membră a AIESEC, spune că situaţia par