Cultura este văzută de televiziunile noastre cam cum priveşti o persoană cu handicap. Te uiţi cu milă şi cu o anumită superioritate şi, în general, nu-ţi face plăcere să ai de-a face cu ea, să-ţi tulbure buna dispoziţie prin imaginea nenorocirii. Desigur, cînd nu o putem ocoli, trebuie să ne arătăm generoşi faţă de ea, pentru că asta dă bine la imagine. Statul, în schimb – că vrea, că nu vrea –, trebuie să se ocupe de tot felul de înlesniri pentru persoanele cu handicap.
Lăsînd comparaţia la o parte, cea care este obligată să se ocupe, conform legii, şi de cultură este televiziunea publică. Problema este că, de multe ori, chiar şi la TVR, se vede că treaba asta e făcută din obligaţie. Convinşi că emisiunile culturale nu le aduc audienţă, oamenii par că bifează, fără nici o tragere de inimă, acest domeniu.
În realitate, cultura nu este nici pe departe o persoană cu handicap, care trebuie ajutată să treacă strada. Dacă abordezi faptele culturale vii, iar nu cele avortate şi, în plus, dacă le abordezi inteligent, vei avea surpriza să vezi că publicul este chiar interesat de aşa ceva. Din ce în ce mai multe persoane caută o alternativă la senzaţionalism sau la despicarea firului politicianist în patru, adică la lucrurile inconsistente şi nocive care au invadat televiziunile de la noi. Din păcate, ceea ce li se oferă drept alternativă nu interesează pe nimeni, nici măcar pe cei mai înfocaţi consumatori de produse culturale.
Este, de exemplu, cazul meu, care, sîmbăta trecută după-amiază, aveam chef să văd ceva de calitate la televizor.
DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furişM-am dus direct la TVR Cultural, unde am dat peste emisiunea Decor şi stil. Încă de la început, în comentariul din off, mi s-a servit o filozofie de doi bani („Omul este trecător prin viaţă şi ve