Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câmpeanu: OUG nr. 1/2013 a pus în aplicare ceea ce era în Legea pensiilor

Publicat in Mediafax, miercuri 30 octombrie 2013 · ·

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că prevederile din OUG nr. 1/2013 declarate neconstituţionale erau prevăzute în Legea pensiilor, dar au fost prorogate de Guvernul Boc, astfel că, prin ordonanţă, ele au fost puse în aplicare.

Astfel, potrivit ministrului, OUG nr. 1/2013 a pus în aplicare prevederile din Legea pensiilor nr. 263/2010 privind introducerea unui indice de corecţie la pensie pentru cei nou înscrişi la pensie. Câmpeanu a mai explicat că aceste prevederi nu au fost aplicate la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, ele fiind prorogate de Guvernul Boc.

Potrivit articolului 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, "pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual (...) se aplică un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată".

Ordonanţa de urgenţă nr 1 din 23 ianuarie 2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice prevede stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, faţă de 732,8 lei până atunci.

Totodată, cei care luau pensie începând din ianuarie 2011 urmau să beneficieze de o majorare prin aplicarea unui indice de corecţie la punctajul mediu anual.

Potrivit articolului III, alineatul 1, "în anul 2013, indicele de corecţie care se aplică punctajului mediu anual (...) este 1,06".

"Indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării i

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 45 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

G4Media acum 38 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, în care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenil

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum o ora
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 45 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 40 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°