„Mă numesc Iacob Darian Ştefan, am 6 ani şi, încă de când am venit pe lume, părinţii mei au aflat că eu o să am mari probleme de sănătate. Sufăr de tetrapareză spastică, retard neuromotor sever şi sindrom Down. În adâncul sufletului meu, nu înţeleg de ce nu pot fi şi eu ca toţi ceilalţi copii de seama mea, de ce nu pot să merg şi să vorbesc. Îmi doresc să fiu şi un copil măcar aproape normal, să stau în funduleţ, să nu îmi mai arunc capul pe spate şi, dacă vrea Dumnezeu, să merg.
Mama şi tata suferă foarte mult din cauza mea şi-mi doresc să-i fac un pic mai fericiţi, căci, chiar dacă nu pot să vorbesc, înţeleg multe din ce se întâmplă în jurul meu. Îmi doresc să-i împlinesc fratelui meu, Ciprian, care este în clasa a III-a, cea mai arzătoare dorinţă a lui: «să mă fac bine». Când mergem la mănăstiri, fratele meu se roagă pentru mine şi, ori de câte ori are ocazia să îşi pună o dorinţă, chiar şi de ziua lui, el se roagă la Dumnezeu doar ca eu să mă fac bine. Ajutaţi-mă să mă fac bine pentru ca fratele meu, Ciprian, să aibă propriile dorinţe şi să nu-i mai răpesc din dorinţele lui!
Când merg în parc, sunt cel mai fericit. Acolo mă aşteaptă un leagăn albastru, ca un fotoliu, care mă face să «zbor» şi mă ajută să îmi ţin capul. Sunt mulţi copii, mai mici, mai mari sau chiar de vârsta mea, care aşteaptă la rând să se dea în leagănul albastru. Ei mă privesc curioşi şi o întreabă pe mama: «Câţi ani are bebeluşul tău?», iar mama răspunde, cu durere, dacă este un copil mai mic sau chiar de vârsta mea: «este mai mare Darian» sau «este de vârsta ta». Şi atunci încep întrebările grele pentru mama, care nu are cum să explice «de ce sunt altfel, de ce scot un pic limba şi mă joc cu mânuţele?». Iar mamei mele, care mă iubeşte mult, îi e foarte greu. Vedeţi, asta îmi doresc: să o fac pe mama fericită, şi pe tata, şi de fratele meu nu mai spun, îmi doresc foarte mult să
