Aflat în prima sa vizită într-un departament de peste mări al Franţei, liderul de la Elysee a declarat război căutătorilor de aur ilegali. Nicolas Sarkozy a luat-o pe urmele lui Jacques Aflat în prima sa vizită într-un departament de peste mări al Franţei, liderul de la Elysee a declarat război căutătorilor de aur ilegali.
Nicolas Sarkozy a luat-o pe urmele lui Jacques Chirac. La 11 ani de la voiajul predecesorului său, preşedintele francez a poposit pentru câteva zile în Guyana, unde a vizitat şi satul Camopi, la care se poate ajunge doar cu avionul sau piroga. Principalele subiecte discutate cu şefii locali au fost imigraţia ilegală şi trimiterea unor militari care să-i alunge pe căutătorii de aur.
Întâmpinat de localnicii "îmbrăcaţi" în pitoreşti costumaţii, Sarkozy le-a ţinut un discurs. Ecologist de circumstanţă, după cum l-au descris ziarele franceze, el şi-a explicat, în apropierea pădurii amazoniene, propria strategie de apărare a "celui mai mare parc natural european, care se întinde pe trei milioane de hectare" (Guyana franceză este parte integrantă a Uniunii Europene).
Sarkozy a refuzat recent să autorizeze un proiect pentru deschiderea unei mine de aur în localitatea Kaw, decizie care i-a nemulţumit pe oamenii de afaceri locali. "Trebuie să protejăm zona, îmi asum această alegere chiar dacă este dificilă", s-a menţinut pe poziţie Sarko.
Imigranţii, trimişi înapoi pe capete
La graniţa Guyanei cu Brazilia, şeful statului francez a mai ţinut un discurs, în care a avertizat că guvernul îşi va diversifica mijloacele de luptă împotriva imigraţiei ilegale.
"Anul trecut, 10.000 de persoane au fost întoarse la frontieră, dublu faţă de 2006", a spus el. Sarko a dat asigurări că Guyana nu va mai fi un tărâm expus, pentru că va fi apărat "de trupe şi tehnologii neutilizate până acum pe acest terit