De la inceputul verii, dezvăluirile lui Edward Snowden despre programul de spionaj al corespondenței inițiat de USA au declanșat o vie dispută. Faptul că la program colaborează firme de top din IT ridică mari semne de întrebare referitoare la confidențialitatea datelor găzduite de acestea și în final pune în discuție întreg conceptul de “cloud computing”.
De câțiva ani se promovează cu insistență “cloud computing”. Deși conceptul nu este prea clar definit, ideea este oarecum așa: tu, de preferința client mic și mijlociu, nu îti mai pierzi vremea cu aplicațiile IT, ci recurgi la o firmă specializată care le găzduieste undeva într-un data center, de unde sunt accesibile în mod normal prin interfețe web.
Avantajele sunt diverse: nu mai ai o investiție inițiala in echipamente ( acestea sunt ale providerului) , administrarea acestora nu te privește, e sarcina providerului, care in mod normal are specialiști mai buni decat îsi poate permite o firmă mijlocie care nu activează in IT , de asemenea providerul poate folosi tehnologii mai scumpe pe care un IMM nu le poate implementa in mod normal ( deoarece costurile se partajează. În general providerul va folosi un server sau un storage pentru mai multi clienți, optimizînd incărcarea) . Plus data center-ul in sine, care e un avantaj prin el însusi: operatori 24/24, generator de electricitate in caz de pană de curent, echipamente redundante, conexiuni Internet multiple etc. (De-a lungul timpului, foarte puțini din clienții mei IMM-uri pentru care am configurat unul sau mai multe servere in companie au implementat și o soluție pentru aceste situatii. Pur și simplu cheltuielile necesare ar fi fost prea mari în raport cu beneficiul obținut: intreruperile de electricitate sunt relativ rare, iar întreruperile de Internet au un impact minor atunci cand serverul e in rețeaua locală, bineințeles dacă nu se prelunge
