Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZI DECISIVĂ. Investitorii în energie verde află astăzi cu cât vor sărăci

Publicat in Capital, marți 4 iunie 2013 ·

Guvernul României ar putea aproba astăzi în şedinţa săptămânală proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind reducerea schemei de sprijin pentru investiţiile realizate în energia regenerabilă. Premierul Victor Ponta a declarat la începutul şedinţei că dacă nu se iau măsuri urgente în sectorul energetic, România riscă să devină “un muzeu al omenirii”.

Ponta a precizat că urmează să fie adoptat actul normativ privind stabilirea sistemului de promovare şi de susţinere a producerii energiei din surse regenerabile. În acest sens, primul ministru a menţionat că în ultimii şapte ani preţul energiei electrice în SUA a scăzut cu 4%, în timp ce în Europa a crescut cu 38%, iar preţul gazelor în industrie a scăzut cu 66% în SUA şi a crescut cu 35% în Europa.

'Nu trebuie să fii specialist în energie ca să înţelegi că atunci când unii scad preţurile cu 60% şi alţii le cresc cu 35%, probabil că în România şi în Europa, dacă nu luăm măsuri, se vor închide toate fabricile. Şi o să rămânem să fim doar muzeu, eventual, al omenirii, ceea ce nu cred că e bine nici pentru România, nici pentru Europa', a spus Ponta, citat de Agerpres.

El a adăugat că în România există mari unităţi producătoare care, în lipsa adoptării acestui act normativ, riscă să se confrunte cu pierderi tot mai mari şi să îşi închidă porţile. Premierul a mai precizat că prin schema de ajutor adresată populaţiei se doreşte găsirea liniei de mijloc care să permită câştiguri pentru cei care investesc în energii regenerabile, dar şi dezvoltarea industriei. 'Este o decizie prin care, pe de o parte, vrem să dăm un semnal de sprijin în continuare pentru investiţii în energia regenerabilă, însă aceste investiţii şi această dezvoltare trebuie făcută cu respectarea, dacă vreţi, a realităţilor de zi cu zi. Este important să avem un preţ al energiei care să asigure sustenabilitatea industrială,

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 44 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 25 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 25 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: va convoca alegeri generale pentru luna iulie – surse

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak va convoca alegeri anticipate surpriză pentru luna iulie, potrivit unor surse de rang înalt pentru The Guardian. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 43 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 2 ore
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°