Cred că trebuie să ne uităm cu mare atenţie la Mona Pivniceru şi la primele sale mişcări ca ministru al Justiţiei.
Noaptea de miercuri spre joi, 28 spre 29 iunie, 2006. Restaurantul Diesel din Capitală. Premierul Tăriceanu dă o chermeză în cinstea supravieţuirii unei moţiuni de cenzură. În aburii alcoolului, se degajă ideea unei năprasnice lovituri de imagine în beneficiul PNL: retragerea trupelor din Irak, pe motiv de multe victime (două până la acel moment), economii la buget şi că, în general, e bine să fie pace în lume. Anunţul oficial e făcut a doua zi şi lasă cu gura căscată pe toată lumea - la propriu: de la Washington la Londra şi de la Bucureşti la Bruxelles. Războinicii păcii repurtează o strălucitoare înfrângere o zi mai târziu, când CSAT respinge propunerea. Toată lumea - la propriu - răsuflă uşurată, dar ne cam bate obrazul.
Noaptea de luni spre marţi, 6 spre 7 mai, 2007. Ministerul Justiţiei. Ministrul Tudor Chiuariu trimite la CSM un fax prin care cere revocarea procurorului Doru Ţuluş, şef de secţie în DNA. Dacă a doua zi CSM dădea avizul, oricum consultativ, preşedintele interimar Nicolae Văcăroiu probabil că ar fi aprobat revocarea. Indignarea publică şi nervozitatea de la Bruxelles au calmat situaţia, dar raportul de ţară a sancţionat tentativa nocturnă a lui Chiuariu.
Noaptea de joi spre vineri, 5 spre 6 iulie, 2012. Palatul Victoria. Premierul Ponta convoacă în pripă Guvernul şi emite Ordonanţa de Urgenţă nr. 41, prin care era abolit cvorumul de la referendumul de demitere a preşedintelui. Ordonanţa se publică în Monitorul Oficial pe la ora 21.30. Europa, America şi toată lumea civilizată iau foc. Ponta merge la Bruxelles şi promite să anuleze ordonanţa, dar nu prea se ţine de cuvânt: cvorumul rămâne, dar nu dispar din ordonanţă şi alţi drăcuşori, care favorizează frauda la vot. Ponta revine în ţară cu o monitorizare
