La inceputul anilor '90, vorbind despre viitorul Romaniei, trei tendinte s-au conturat:
una de apropiere hotarata de structurile economice si diplomatice europene si euroatlantice. Cel mai vizibil exponent al acestei tendinte a fost Corneliu Coposuuna de ramanere in zona de influenta a Uniunii Sovietice/Rusiei. Exponentul de seama: Ion Iliescuuna de transformare a Romaniei intr-o Elvetie a estului (neutralitate), scrie Emil Stoica, pe blogul lui.
Intre timp apele s-au mai limpezit, optiunea neutralitatii a fost abandonata, iar lupta politica s-a dat intre exponentii apropierii de Uniunea Europeana si adeptii "propriului drum".
Mai aproape de zilele noastre, pe la mijlocul anilor 2000, alianta nesemnata a oligarhilor (Dinu Patriciu si Ion Tiriac fiind cei mai vocali dintre ei) a avut o calduroasa pledoarie pentru amanarea aderarii la Uniunea Europeana, pana la momentul cand "Romania va fi pregatita".
Scandalul Severin ne-a aratat, mai clar decat orice altceva, un adevar fundamental: Corneliu Coposu a avut dreptate, toti ceilalti s-au inselat. Sa ma explic.
Fara o continua presiune externa, Romania este incapabila sa se reformeze moral. Fortele interne sunt, deocamdata, prea slabe pentru a avea sorti de izbanda. Toate schimbarile din ultimii 21 de ani s-au facut la presiunea partenerilor europeni. Fara o atitudine transanta a europarlamentarilor, cazul Severin ar fi fost ingropat. Lasati in propriul nostru ritm, am trai zeci de ani in mediocritate, coruptie, pervertind absolut toate valorile morale.
Europa nu e infailibila la coputie. Dar este intoleranta.
Expluzarea lui Severin din lumea civilizata a Parlamentului European este semnalul asteptat de cei care, in Romania, cred in democratie si in principii. Este semnalul ca nu suntem singuri. Este semnalul ca, indiferent cat de greu va fi procesul inca net
