Întreaga lume sărbătoreşte revoluţia democratică din Tunisia, care a declanşat o cascadă de evenimente în alte părţi din regiune - în special în Egipt - cu consecinţe imposibil de anticipat. Lumea şi-a fixat privirea asupra acestei mici ţări de zece milioane de locuitori, încercând să tragă învăţămintele recentei experienţe şi să vadă dacă tinerii care au răsturnat un autocrat corupt pot crea o democraţie stabilă şi funcţională.

Mai întâi învăţămintele. În primul rând, nu este suficient ca guvernele să asigure o creştere economică rezonabilă. PIB-ul Tunisiei a crescut anual cam cu 5% în ultimii 20 de ani, iar această ţară era deseori lăudată pentru economia performantă, mai ales în contextul regional.Şi nici nu e suficient ca ele să urmeze dictatul pieţelor financiare internaţionale - poate că astfel guvernele pot îmbunătăţi ratingul obligaţiunilor de stat şi satisface investitorii internaţionali, dar asta nu înseamnă că numărul de locuri de muncă va creşte sau că standardele de viaţă vor fi mai bune pentru majoritatea cetăţenilor. S-a văzut cât se poate de clar după criza din 2008 că pieţele de obligaţiuni şi agenţiile de rating nu sunt infailibile. Faptul că acum nu privesc cu ochi buni trecerea Tunisiei de la autoritarism la democraţie nu le face onoare - şi nu ar trebui uitat niciodată.

E posibil ca nici asigurarea unei educaţii performante să nu fie suficientă. Peste tot în lume, ţările se străduiesc să creeze noi locuri de muncă pentru cei nou- intraţi pe piaţa muncii. Şomajul ridicat şi corupţia înrădăcinată reprezintă o combinaţie inflamabilă. Ceea ce contează este un sentiment de echitate şi fair-play. Dacă într-o lume a penuriei de locuri de muncă, cei cu legături politice îşi fac rost de slujbe şi dacă într-o lume a bogăţiei limitate, oficialii guvernamentali fac bani cu toptanul, atunci se va ajunge la o indignare justificabilă faţă de asem