Este un supravieţuitor. Şi când a fost predestinat să cadă şi s-a prăvălit cu zgomot de oase, a zvâcnit din şezut, redobândindu-şi poziţia verticală, şi a mers mai departe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. I-a luat, fără ezitare, locul lui Stolojan şi i-a scos din joc pe Iohannis, Croitoru şi Negoiţă, toţi mult mai bine cotaţi decât el. A guvernat orbeşte, într-o bezmetică goană după bani şi, când concetăţenii furioşi i-au strigat să plece, el s-a proptit mai tare în postura de bărbat al "măsurilor aspre, dar corecte". Şi, acum, când, laolaltă, se năpustesc asupra lui strada şi Parlamentul, el se va strecura afară din încercuire printre picioarele duşmanilor şi, cu figura încă şifonată, va ţine un discurs vitejesc, la televizor. Al câtelea Guvern Boc este acesta? Al cincilea sau al şaselea? Numărul lor arată de câte ori a fentat premierul Emil Boc decesul politic, ceea ce, pentru cineva care conduce Executivul de numai doi ani, este o performanţă. Singura, de altfel.
Pentru săptămâna viitoare, deznodământul deja se cunoaşte: moţiunea de cenzură nu va trece. Nici măcar Teo Trandafir, care a încălcat, surâzând, disciplina de partid la Legea pensiilor, nu crede că, de data asta, va mai vota cu Opoziţia. În ceea ce o priveşte, aceasta din urmă nu-şi face iluzii. Are nevoie de încă 30 de voturi şi nu ştie de unde să le scoată. Într-un ultim şi inutil efort, l-a lăsat pe hârşitul Adrian Năstase să negocieze cu parlamentarii minorităţilor, altele decât cea maghiară, fiindcă UDMR a obţinut de la guvern ce şi-a dorit, prin Legea Educaţiei, româna urmând să fie predată ca limbă străină în şcolile din Secuime. Toate Cabinetele de avarie pe care le fac şi le desfac PSD şi PNL, zilele acestea, sunt simple exerciţii de imaginaţie cu tema "Ce ar fi dacă...?". Faptul că se feresc să rostească numele unui premier comun este un semn că nu vor să cadă în ridicol. Majorit