Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Benone Lazăr vrea Pandurii retrogradată

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 20 mai 2011 ·

Clubul Internaţional Curtea de Argeş, grupare ce a cedat locul gorjenilor în Liga I în vara anului trecut, cere, prin vocea patronului său Benone Lazăr, retrogradarea gorjenilor în Liga a III-a, pe motiv că Pandurii Târgu Jiu nu i-ar fi plătit datoriile restante în termenul stabilit de comisiile FRF.

Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL) a obligat Pandurii să achite 3.535.468 de lei plus 1.610 lei către FC Internaţional Curtea de Argeş până în data de 17.05.2011, ora 24.00, altfel oltenii nu ar fi fost programaţi cu SC Vaslui şi, implicit, ar fi retrogradat, dată fiind a doua neprogramare a sezonului. Pandurii au făcut plata la ora 23.58, prin serviciul multicash, în conturile ANAF, aşa cum solicitase anterior instituţia respectivă, însă Benone Lazăr susţine că plata intergrală s-a făcut pe 18 mai, după termenul legal. „Am primit confirmarea de la Trezoreria Statului că a intrat suma respectivă, dar Pandurii a plătit doar o parte din sumă prin multicash pe 17 mai, iar pe 18 mai a plătit şi restul, prin ordin de plată emis de Raiffeisen. Ar trebui ca Pandurii să joace la matineu“, a spus Lazăr pentru GdS.

În replică, preşedintele CA al clubului Pandurii, Marin Condescu, susţine că plata s-a făcut în termenii legali. „Să dea CNSL-ul în judecată! Nu au pus mâna pe bani, de asta sunt aşa supăraţi, pentru că banii s-au dus în conturile ANAF. Contează doar data când s-a făcut plata şi nu data când banii au ajuns în conturi“, a spus Condescu.

România-Franţa,

pe „Municipal“?

Jocul România - Franţa din preliminariile Campionatului European de fotbal pentru tineret 2013 s-ar putea juca pe „Municipalul“ din Târgu Jiu dacă oficialităţile locale vor încheia lucrările de modernizare a arenei. Deocamdată s-a încheiat doar refacerea suprafeţei de joc, iar municipalitatea trebuie să renoveze vestiarele, să facă pista de ta

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°