Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul Ploieşti riscă să fie depunctată drastic în Liga 1

Publicat in Puterea, joi 26 septembrie 2013 ·

Petrolul Ploieşti ar putea fi depunctată cu 7 puncte de către FRF, după ce aceştia ar fi încălcat articolul 46 din ROAF, care susţine că în acest sezon echipele din Liga 1 sunt obligate să maxim 5 jucători extracomunitari simultan pe teren şi să aibă trecuţi pe foaia de joc oficială cel puţin cinci jucători formaţi la nivel naţional, adică fotbaliştii respectivi ar fi trebuit să evolueze în perioada de vârstă 15-21 de ani, timp de trei ani, consecutivi sau nu, în România.

Cele trei partide în care găzarii sunt suspectaţi că ar fi încălcat regulamentul sunt: Petrolul – FC Braşov 0-0, Oţelul – Petrolul 1-2 şi Petrolul – Concordia Chiajna 2-0. printr-un calcul simplu, lupii galbeni ar rămâne fără aceste puncte în clasament, 7 la număr, şi ar mai avea doar 9 puncte în ierarhia actuală din Liga 1 (locul 12).

Oficialii ploieşteni se apără şi spun că respectivul articol din ROAF ar fi fost scos la sfârşitul lunii iunie 2013, după ce FRF a pierdut la TAS procesul pe care CFR Cluj i l-ar fi intentat pentru exact aceeaşi speţă.

REGULAMENT FRF

ARTICOLUL 46.7.1.1.

A. În anii competiționali 2012/2013 și 2013/2014 au dreptul să folosească 5 jucători extracomunitari în același timp în teren şi au obligaţia să înscrie în raportul de arbitraj la fiecare joc oficial minim 5 jucători formaţi la nivel naţional

B. În anul competițional 2014/2015 au dreptul să folosească 3 jucători extracomunitari în același timp în teren şi au obligaţia să înscrie în raportul de arbitraj la fiecare joc oficial minim 6 jucători formaţi la nivel naţional

C. Începând din anul competițional 2015/2016 au dreptul să folosească 2 jucători extracomunitari în același timp în teren şi au obligaţia să înscrie în raportul de arbitraj la fiecare joc oficial minim 8 jucători formaţi la nivel naţional

Petrolul Ploieşti ar putea fi depunctată cu 7 puncte de către FRF, după ce

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 8 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 5 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 4 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 3 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 8 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 9 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 5 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 5 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 10 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

12°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°