Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOAPTEA MUZEELOR 2012. Aproape 800 de poliţişti asigură ordinea la eveniment

Publicat in Gandul, sâmbătă 19 mai 2012 ·

Cei aproape 800 de poliţişti, dintre care 696 de la ordine publică şi 82 de la rutieră, vor fi prezenţi în stradă, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru a ordinea şi siguranţa publică în noaptea de sâmbătă spre duminică, când se aşteaptă un număr mare de vizitatori la muzee, expoziţii, spectacole de muzică, film şi alte evenimente speciale, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Noaptea Muzeelor are loc sâmbătă, în Capitală fiind implicate 27 de instituţii, dintre care unele, precum Muzeul Minovici de Artă Veche Apuseană, Biblioteca Naţională şi Şcoala Centrală, s-au alăturat în premieră evenimentului, potrivit noapteamuzeelor.ro.

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes care se află deja la a opta ediţie şi este sărbătorit de aproximativ 3.000 de muzee din Europa, dintre care aproximativ o sută sunt din România. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este partener oficial al evenimentului la nivel internaţional, coordonând desfăşurarea Nopţii Muzeelor în ţară.

În Bucureşti, vizitatorii pot alege să-şi petreacă noaptea de sâmbătă spre duminică parcurgând atât muzee care şi-au făcut o tradiţie din sărbătorirea acestui eveniment, cât şi muzee sau organizaţii culturale care s-au alăturat recent manifestării.

În 2010, intrau în circuitul Nopţii Muzeelor Arhivele Naţionale ale României, Fundaţia Löwendal şi Centrul Cultural Art Society, urmate, anul trecut, de Muzeul Bellu, Muzeul Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida" şi Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", pentru ca la acestă ediţie bucureştenii să poată vizita şi Muzeul de Artă Veche Apuseană "Ing. Dumitru Furnică-Minovici", Universitatea Spiru Haret, Şcoala Centrală şi Biblioteca Naţională a României (unde vor putea admira expoziţia World Press Photo România).

Muzeele care s-au alăturat evenimentului încă de la primele sale ediţi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°