Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Preot învinuit pentru trafic de ţigări

Publicat in Adevarul, joi 17 februarie 2011 ·

Biserica unde slujeşte preotul Cristian Stăncescu şi alte patru imobile au fost percheziţionate de mascaţi, în urmă cu câteva zile. Cristian Stăncescu şi familia lui au tras o sperietură griaznică, mai ales că le-a fost scotocită casa şi biserica unde slujea preotul. Percheziţia însă nu a dus şa găsirea niciunui indiciu incriminator.

Săptămâna trecută, mai precis joi seara, mascaţii au venit peste familia unui preot din comuna Valea Mare-Pravăţ, bănuit că se ocupa, în timpul liber, cu traficul de ţigări de contrabandă. După mai bine de trei ore de scotocit prin casa omului, prin biserica unde slujeşte şi prin alte trei locaţii ale familiei preotului, oamenii legiinu au găsit nimic. Pentru că mascaţii au făcut deranj mare şi i-au speriat familia, preotul e hotărît acum să-i acţioneze în judecată pe cei care au pus la cale toată această acţiune, mergând, dacă e nevoie, să-şi găsească dreptatea până la CEDO.

„Au intrat fără ca iniţial aceştia să prezinte vreun mandat de percheziţie. Nici nu aveau cui, pentru că în case erau minori şi bătrâni. Au venit şi ne-au controlat peste tot şi nu ne-au găsit nimic. Au venit 6 maşini de poliţie şi 3 dube de mascaţi... Era la mine în faţa casei ca la cel mai mare infractor. Trebuia, iniţial, să intre un ofiţer, care să prezinte mandatul de percheziţie, şi apoi să vină mascaţii peste fiul meu, de 17 ani, sau peste tatăl meu, om de 74 de ani, cu grave probleme de sănătate. Pe mama, care are o boală cardiacă, au culcat-o la pământ... Nu credeam ca într-un stat democratic să existe aşa ceva! Toate acestea, doar în baza unei hârtii, a unei reclamaţii total neîntemeiate! Le-am explicat că le râd proxeneţii şi infractorii în faţă prin Câmpulung, iar ei vin să controleze biserica creştină şi casa unui preot! Eu mă ocup de cele sfinte şi de biserica din comună. Toată lumea ştie cât de multe lucruri s-au făcut la biserica din Valea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 57 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 37 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 3 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°