Funcţia imună poate fi semnificativ alterată ca urmare a expunerii profesionale, accidentale sau terapeutice la diverse xenobiotice (compuşi străini organismului viu). Stabilirea relaţiei dintre datele imunotoxicologice şi riscul expunerii la xenobiotice constituie în continuare o provocare, după cum puteţi afla din articolul semnat de dl conf. dr. Manole Cojocaru.
Funcţia imună poate fi semnificativ alterată ca urmare a expunerii profesionale, accidentale sau terapeutice la diverse xenobiotice. Chimicalele din mediul înconjurător, cum ar fi pesticidele, hidrocarburile halogenate, dibenzofuranii policlorinaţi, solvenţii organici, azbestul, siliciul, metalele grele etc., interacţionează atât cu componentele celulare, cât şi cu cele umorale ale sistemului imun, putând determina alterări ale acestuia, care, la rândul lor, să ducă la rezistenţă scăzută la infecţii, apariţia de neoplazii sau, în unele cazuri, să exacerbeze alergia sau autoimunitatea. Progrese recente în farmacogenomică şi toxicogenomică au contribuit la înţelegerea mecanismului de interacţiune al xenobioticelor cu sistemul biologic la nivel celular şi molecular. Detectarea modificărilor imune la expunerea la agenţi imunotoxici este complexă, în special ca urmare a suprapunerii unor factori precum vârsta, sexul, rasa, coexistenţa de boli, alimentaţie, habitat, fumat etc. Stabilirea relaţiei dintre datele imunotoxicologice şi riscul expunerii la xenobiotice constituie în continuare o provocare. Xenobioticul (gr. xenos – străin; bios – viaţă) este un compus străin organismului în viaţă. Date experimentale şi cele epidemiologice sugerează că expunerea la chimicalele toxice din mediu poate determina efecte adverse serioase asupra sănătăţii. Sistemul imun este vulnerabil în special la efectul nociv al xenobioticelor, iar imunotoxicitatea poate duce la rezistenţă scăzută la infecţii, producer
