Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: FLORIN MARINESCU este vicecampion naţional la tenis de masă

Publicat in Adevarul, luni 3 mai 2010 ·

Este un copil puternic şi făcut pentru acest sport, iar dovada a venit la ultima competiţie la care a participat. S-a clasat pe locul II, având o mână bandajată.

Avea 9 ani când a intrat pentru prima oară în sala de antrenamente la tenis de masă. Era în clasa a treia când, actualul antrenor căuta copii talentaţi, dornici să facă un sport de performanţă. Nu prea ştia cu ce se mănâncă tenisul de masă, dar a acceptat repede propunerea.

„Eram la ora de sport, când domnul profesor a venit şi a făcut anunţul. Ne-a întrebat dacă există cineva care să vină la tenis. Aşa am intrat în actuala echipă”, ne spune Florin Marinescu (11 ani).

Ambiţia de a câştiga toate meciurile l-a determinat să muncească pe măsură. După aproape cinci luni de la înscriere, Florin a participat la prima competiţie din viaţa sa, unde s-a şi clasat pe locul IV. „A fost frumos la început, dar foarte greu. După primul concurs la care m-am clasat pe locul IV, m-am ambiţionat, am muncit mai mult şi am reuşit să ajung pe podium. Până acum, am luat locurile I şi III la Severin, locul II la Drăgăşani şi locul I la Lupeni”, ne spune, mândru, băiatul.

„Are calităţi foarte bune pentru acest sport”

Şi dacă la început, au fost emoţii şi lacrimi, acum, Florin e mult mai încrezător în propriile-i forţe, mai ales că e deja vicecampion naţional. „Ca la orice competiţie, a avut emoţii, lacrimi, zâmbete... Este un copil puternic, nu plânge, dar se mai întâmplă să ne mai dea şi lacrimile... E un copil normal, din acest punct de vedere, ambiţios, e serios la pregătire, merge bine chiar şi la şcoală şi ce e cel mai important e că se ţine de antrenamente”, ne spune Sandu Nef, antrenorul său de tenis de masă.

Rezultatele obţinute de Florin, confirmă că este unul dintre cei mai buni elevi ai Palatului Copiilor din Severin. „Se descurcă bine. Are calităţi foarte bune pentru acest sport.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 46 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 25 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 28 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 33 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°