Românii pot scăpa de abuzurile băncilor. De la 1 octombrie intră în vigoare legea care facilitează denunţarea clauzelor abuzive din contractele de credit. Banca Naţională însă cere băncilor să intre în dialog cu clienţii nemulţumiţi şi să evite procesele.
Concret, de la 1 octombrie, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor, dar şi asociaţiile de consumatori vor putea denunţa în justiţie clauzele abuzive din contractele de credit.
"Există acest risc al clauzelor abuzive care pot duce la multe probleme şi la multe reclamaţii justificate. Şi atunci evident constatarea o face ANPC-ul, pe legea românească. Decizia finală o ia o instanţa", a declarat Bogdan Nica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
ANPC a primit deja mii de plângeri ale clienţilor nemulţumiţi de bănci. Dacă instanţa decide că o clauză este abuzivă, banca va fi obligată să o scoată din toate contractele în derulare şi să-i despăgubească pe clienţi.
"Nu există clauze abuzive acceptabile. Orice clauză abuzivă trebuie eliminată de îndată din orice contract, între orice părţi, în condiţiile procedurilor stabilite de lege. Iar cel care a beneficiat de pe urma clauzelor abuzive este dator să despăgubească pe cel care a fost păgubit", a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR.
Banca Naţională a României estimează că băncile ar putea pierde peste un miliard de euro după intrarea în vigoare a noilor prevederi legale. De aceea, Banca Naţională le recomandă băncilor să discute cu clienţii nemulţumiţi şi să evite procesele.