Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Zeii fotbalului“ au ţinut cu România: de ce avem prima şansă cu Grecia şi care e prima decizie majoră luată de Piţurcă

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

„Adevărul“ a analizat rezultatul tragerii la sorţi de la Zurich şi a ajuns la o singură concluzie: am obţinut tot ce ne-am dorit. Rio se vede mai clar ca niciodată.

„În viaţă, nu poţi să faci nimic fără noroc“, e o teorie care ascunde foarte mult adevăr. Iar dacă Victor Piţurcă are o calitate, atunci aceea e faptul că e un tip norocos. Datorită acestei calităţi, în premieră, România a beneficiat de jocul rezultatelor şi a ajuns la baraj pe aripile Olandei. Ieri, la tragerea la sorţi pentru „dubla“ de la 15 şi 19 noiembrie a ieşit exact ce a dorit 99% din lumea fotbalului românesc:

*Am prins Grecia, cel mai accesibil adversar dintre capii de serie.

*Turul se joacă la ei, la 15 noiembrie, iar returul pe „Arena Naţională“, la 19 noiembrie.

„Această tragere a fost făcută de Victor Piţurcă“, a exclamat, în glumă, Gabi Balint după ce a aflat care sunt cele două partide care îi despart pe tricolori de o revenire la o Cupă Mondială după 16 ani.

I-am spulberat acum doi ani

Pe lângă faptul că e o naţională bătrână, fără vedete de talie mondială, cu foarte mulţi jucători care evoluează în campionatul intern, unul lovit din plin de criză, Grecia are şi un handicap istoric în faţa României. Bilanţul all-time vorbeşte de la sine:

*30 de meciuri, 17 victorii România, 8 egaluri, 5 victorii Grecia, golaveraj 67-31 în favoarea tricolorilor.

Mai mult, ultima confruntare România – Grecia, un amical disputat în Austria în 2011, s-a încheiat cu o victorie confortabilă a românilor. Trupa pregătită şi atunci de Victor Piţurcă s-a impus în faţa celei antrenate de Fernando Santos, scor 3-1 (Torje 17, Tănase 61, Chipciu 81 - Karagounis 34). Foarte mulţi fotbalişti care s-au aflat pe teren acum doi ani se află şi acum în loturile celor două naţionale.

România are zece „supravieţuitori“: Bălg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°