Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZI NEAGRĂ! Patru accidente în aer şi pe şosea într-o singură după-amiază

Publicat in Libertatea, vineri 27 aprilie 2012 · ·

Tragediile s-au ţinut lanţ, ieri după-amiază, în toată ţara. 36 de persoane au fost rănite în două grave accidente de microbuz, iar alte cinci au murit carbonizate după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în judeţul Tulcea. Tragediile s-au ţinut lanţ, ieri după-amiază, în toată ţara. 36 de persoane au fost rănite în două grave accidente de microbuz, iar alte cinci au murit carbonizate după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbuşit în judeţul Tulcea.

Nu mai puţin de 38 de persoane au fost în pericol de moarte, ieri, când autobuzul în care se aflau s-a răsturnat de pe o pasarelă, de la înălţimea de şapte metri, în apropiere de Mioveni, Argeş. Echipajele sosite la faţa locului au acordat îngrijiri medicale celor 32 de pasageri răniţi, însă doi dintre aceştia erau în stare gravă şi au fost mutaţi la spitale din Capitală. Din primele cercetări, se pare că nenorocirea s-a produs din cauza unei defecţiuni la sistemul de direcţie al autobuz.

Un autobuz a căzut de pe o pasarelă. 32 de oameni au fost răniţi | VIDEO

Un elicopter de tip K-26, cu cinci persoane la bord, s-a prăbuşit, ieri, la Ostrov, Tulcea, şi a explodat la impactul cu solul. Toţi cei cinci ocupanţi, din Republica Moldova, au ars de vii, iar tragedia a fost semnalată autorităţilor de prietenii lor care zburau într-un alt elicopter. Deocamdată, procurorii care au plecat de la Bucureşti pentru a ancheta incidentul cred că ar putea fi vorba de o defecţiune tehnică sau de o eroare de pilotaj. Specialiştii afirmă că acest gen de aparat e folosit mai ales la lucrări agricole.

Cinci morţi după ce un elicopter s-a prăbuşit la Tulcea

La scurt timp după accidentul de la Mioveni, un alt microbuz care transporta pasageri s-a izbit frontal de un autoturism lângă Brăila. Patru persoane au fost rănite - trei oameni din microbuz şi un altul din autoturismul Dacia implicat în acci

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Handbal (f): Gloria Bistrița, învinsă în finala EHF European League

HotNews acum 15 minute
Gloria Bistrița a pierdut în finala EHF European League la handbal feminin. Formația din România a fost învinsă de Storhamar Handball Elite, scor 29-27. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven Simon / AFP / Profimedia Gloria Bistrița - Storha

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 44 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum o ora
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 2 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO O participantă la Eurovision a surprins în culise cu o piesă românească: „Pronunția este perfectă”

HotNews acum 4 ore
Piesa „Șaraiman” s-a auzit în culisele concursului Eurovision 2024, interpretată de reprezentanții Armeniei, cei care formează duo-ul LADANIVA. În timp ce se pregătea să intre pe scenă în cea de-a doua semifinală de joi, 9 mai, solista armeană Jakli

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°