Agenţia de presă Bloomberg s-a grăbit, la jumătatea săptămânii trecute, să-şi exprime mirarea în legătură cu rata inflaţiei pe octombrie. Notând: o creştere neaşteptată. Deşi, cu numai câteva zile în urmă, guvernatorul Băncii Naţionale, într-o conferinţă de presă, tocmai subliniase că ne aşteptăm să vedem o schimbare de ritm în octombrie, când vor veni datele de la INS, care să întrerupă seria de patru rate negative, din iunie până în septembrie. Aşa s-a şi întâmplat: rata pe octombrie a fost de plus 0,64 la sută.
Dar ce înseamnă acest plus? Reamintesc definiţia inflaţiei: creşterea generalizată a preţurilor de consum. S-a înregistrat cumva, în octombrie, un salt al tuturor preţurilor din cele trei tablouri ale consumului – mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare şi servicii? Nicidecum. S-au scumpit doar cartofii – cu 7,18 la sută, fructele proaspete – cu 5,33 la sută, energia termică – aici plusul fiind de 10,53 la sută şi încă un plus – de 1,56 la sută la apă, canal, salubritate. Atât. În timp ce toate celelalte preţuri şi tarife nu s-au mişcat.
Aşadar, patru poziţii, toate patru specifice toamnei, au mişcat în sus rata inflaţiei pe octombrie. Dar preţurile, majoritatea lor, nu au înregistrat creşteri. De aici întrebarea: dacă deficitul bugetar scade, iar preţurile nu mai cresc, ce ne facem cu PIB-ul? Întrebarea nu-i lipsită de sens. Fiindcă dăinuie, în cercurile unor oameni de afaceri şi ale unor economişti, concepţia că ar putea fi determinată de grăbirea creşterii economice prin forţarea unor deficite bugetare mari şi a unui plus de inflaţie.
Să judecăm. Un deficit mai mare ar putea să conducă într-adevăr la o creştere economică mai mare. Numai că deficitul nu poate fi mai mare decât se poate împrumuta ţara. Iar capacitatea României de a se împrumuta, în aceste vremuri dificile, e limitată. Rămâne inflaţia. Numai că prin umflar