Bişniţarii care vând tutun de contrabandă sunt prosperi în toate oraşele din Vest. Nici nu poate să fie altfel. Tot tutunul care se vinde, la negru, are un preţ fără taxe. Preţul mic aduce clienţi cu duiumul.Contrabanda prosperă însă mai ales pentru că cei plătiţi ca să combată încălcarea legii dorm în bocanci sau sunt încasatori direcţi ai unor „dividende" din afacere.
Nu este o întâmplare că locurile în care prosperă bişniţarii sunt pieţele agroalimentare. La Timişoara, în fiecare piaţă, există un post de poliţie. Agenţii angajaţi aici sunt amici cu bişniţarii. Dau mâna dimineaţa, îşi zâmbesc când se intersectează prin piaţă şi îşi spun „la revedere" cu amabilitate, seara, când fiecare pleacă la casa lui. Practic sunt colegi de serviciu la locul de muncă. Este normal, într-o ţară în care totul e de vânzare la preţ redus şi fără taxele statului, ca legea şi onoarea să fie de vânzare.
Din când în când, pentru a păstra aparenţa că sunt „oameni ai legii", poliţiştii pun la cale razii în pieţe. Acţiunile nu au mare efect pentru că bişniţarii au găsit soluţia. Pun boschetari să vândă pentru ei şi îi supraveghează de aproape. Boschetarul e prins de ofiţerii de la „economic" cu cinci pachete.
Toată lumea e fericită. Poliţia a marcat încă un succes în „aplicarea legii". Bişniţarii au pagubă minimă. Boschetarii nu au acte şi nu plătesc amenzi, dar câştigă „un ban cinstit" pentru pâine, bere sau aurolac. Fumătorul poate cumpăra în continuare ţigări la preţ redus. Este, vorba americanilor „win-win situation", o afacere din care toată lumea câştigă şi de aceea ea prosperă. Lege, taxe, cinste, sănătate, buget, sunt cuvinte pentru prosti, care nu au ce căuta în ecuaţia unei afaceri atât de profitabile, între asociaţi deştepţi.
