Peste 200 de pensionari din zona municipiului Vaslui au făcut împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru a avea cu ce să-şi cumpere murăturile pentru iarnă, numărul cererilor de credite fiind în creştere cu 30 la sută faţă de anul trecut.
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Vaslui a fost luată cu asalt în ultima perioadă de persoanele de vârsta a treia, zeci de pensionari solicitând zilnic împrumuturi băneşti pentru a avea cu ce-şi face cumpărăturile de sezon, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În total, CARP a acordat peste 200 de credite, a căror valoare medie se ridică la 2.000 de lei.
"Cei mai mulţi care apelează la noi sunt cei cu pensii mici, cărora nu le ajung banii să-şi umple cămara pentru iarnă. De aceea, preferă să facă un împrumut pe care apoi să-l returneze într-un an, mai ales că dobânda pe care o percepem este una foarte mică", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX preşedintele CARP Vaslui, Traian Pascu.
Potrivit sursei citate, numărul creditelor acordate pensionarilor a crescut cu 30 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul scăderii puterii de cumpărare a populaţie.
Peste 200 de pensionari din zona municipiului Vaslui au făcut împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru a avea cu ce să-şi cumpere murăturile pentru iarnă, numărul cererilor de credite fiind în creştere cu 30 la sută faţă de anul trecut.
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Vaslui a fost luată cu asalt în ultima perioadă de persoanele de vârsta a treia, zeci de pensionari solicitând zilnic împrumuturi băneşti pentru a avea cu ce-şi face cumpărăturile de sezon, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În total, CARP a acordat peste 200 de credite, a căror valoare medie se ridică la 2.000 de lei.
"Cei mai mulţi care apelează la noi sunt cei cu pensii mici