Ionel Burileanu a vrut să fie actor, dar a ajuns să lucreze în criminalistică. De jucat mai joacă doar în reconstituirile IPJ Timiş. Sursa: Vlad Stoicescu
Prima oară l-au prins la braconaj: ”Stai, Poliţia!”. Ionel Burileanu a făcut o grimasă de om şocat, a urlat un ”Nu!” sfâşietor şi s-a aruncat spectaculos, aşa cum sar portarii dornici de consacrare să-i prindă fotoreporterii plonjând în poză.
”Stai, mă, nenorocitule!”. S-au tras mai multe duble atunci, dar producţia tot un eşec a fost. ”Filmul” avea treizeci de secunde, abia l-au primit televiziunile. O stea s-a născut totuşi: atunci s-a remarcat Burileanu.
”Se implica, ne tot dădea indicaţii, cum să fugă hoţii, de toate”, îşi aminteşte Sergiu ”Nicolaescu” Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş (IPJ Timiş) şi regizorul reconstituirilor.
Un an şi cincizeci de ”filme” mai târziu, Ionel Burileanu a ajuns prezenţă constantă în jurnalele de ştiri şi vedeta instituţiei. Colegii îl strigă ”Belmondo”. Alege întotdeauna să joace în rolul infractorului din acelaşi motiv pentru care copiii se avântă în atac pe maidanele cartierelor: vrea să fie răsfăţatul reflectoarelor. A furat poşete de damă, paracetamol, lemne şi o jumătate de pian, a condus un taxi ca un drogat, a vândut pistoale, a spart locuinţe, şi-a bătut tovarăşii de pahar şi i-a lăsat în şanţ.
Finalul producţiilor în care joacă Burileanu e întotdeauna ca în serialele poliţiste cu băieţi buni: ”oamenii legii” intervin decişi, ”Belmondo” e prins şi încătuşat. Iar în urmă rămâne concluzia asta, ca un semn că nu e deloc uşor să fii infractor: ”Mă dor şi mâinile de câte ori mi-au pus cătuşele, dar nu contează, sunt dispus la orice ca să iasă rolul bine”.
Viaţa ca o reclamă la detergent
Regula de aur în actul cinematografic menit să mimeze suspans
