Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România trebuie să liberalizeze serviciile poştale până în 2012

Publicat in Gandul, marți 19 iunie 2007 ·

România şi Bulgaria vor trebui să renunţe la monopolurile din domeniul serviciilor poştale europene până în decembrie 2012, cu doi ani mai târziu faţă de termenul propus de Comisia Europeană pentru restul statelor membre, potrivit unui comunicat al Legislativului de la Strasbourg. „Deschiderea totală a pieţei înseamnă că operatorii naţionali nu vor mai deţine monopol asupra serviciilor poştale pentru pachete de mai puţin de 50 grame, sector până în prezent rezervat lor.

Parlamentul va vota proiectul de directivă în iulie”, se arată în acelaşi comunicat. Motivul acestei amânări este legat de funcţionarea acestor servicii la aceleaşi standarde (poşta să fie livrată în continuare la preţuri accesibile), dar şi pentru a facilita noilor operatori să se adapteze la noile condiţii de piaţă. Potrivit deputaţilor europeni, directiva serviciilor poştale va fi, de altfel, aplicată cu unele condiţii, respectiv cu menţinerea „serviciului universal” - acoperirea serviciilor poştale pe tot teritoriul naţional, la un preţ accesibil , şi cu respectarea regulilor privind condiţiile de muncă şi a convenţiilor colective.

„Noile state membre (România şi Bulgaria), cele cu o topografie dificilă sau cu multe insule vor dispune de încă doi ani pentru aplicarea directivei - 31 decembrie 2012 -, pentru a avea mai mult timp să găsească metode de menţinere a serviciului universal”, se precizează în comunicat. Noii operatori vor trebui să distribuite şi colecteze scrisorile cel puţin o dată pe zi, de cinci ori pe săptămână, pentru fiecare cetăţean din Uniunea Europeană. (M.T.)

România şi Bulgaria vor trebui să renunţe la monopolurile din domeniul serviciilor poştale europene până în decembrie 2012, cu doi ani mai târziu faţă de termenul propus de Comisia Europeană pentru restul statelor membre, potrivit unui comunicat al Legislativului de la Strasbourg. „Deschiderea totală a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 27 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°