Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune ministrul de Finanţe al Austriei despre ieşirea Greciei din zona euro

Publicat in Gandul, marți 24 iulie 2012 ·

În momenul de faţă nu există discuţii cu privire la ieşirea Greciei din zona euro, conform declaraţiilor făcute, marţi, de ministrul austriac de Finanţe Maria Fekter. Ea a mai adăugat că Europa va trebui să aştepte raportul membrilor troikăi legat de situaţia din statul elen înainte să decidă care vor fi paşii pe care îi va urma în continuare, informează Kathimerini.

"Nu se discută despre acest lucru în momentul de faţă", a declarat Fekter atunci când a fost întrebată de jurnalişti dacă Grecia ar putea părăsi zona euro. "Trebuie să aşteptăm raportul troikăi", a mai adăugat ministrul de Finanţe austriac menţionând că el urmează să fie finalizat în luna septembrie.

Oficialii troikăi (membrii ai UE, BCE, FMI) care supraveghează situaţia din Grecia se află la Atena pentru a decide dacă vor continua să le ofere grecilor următoarele tranşe din cel de-al doilea plan de salvare de la faliment în valoare de 130 de miliarde de euro sau dacă nu le vor mai acorda ajutor financiar.

Fekter a mai declarat că până la întocmirea raportului trebuie să se presupună că Grecia va reuşi să depăşească siuaţia dificilă în care se află până în anul 2020 dacă oficialii greci vor putea să pună în practică reformele anunţate.

În momenul de faţă nu există discuţii cu privire la ieşirea Greciei din zona euro, conform declaraţiilor făcute, marţi, de ministrul austriac de Finanţe Maria Fekter. Ea a mai adăugat că Europa va trebui să aştepte raportul membrilor troikăi legat de situaţia din statul elen înainte să decidă care vor fi paşii pe care îi va urma în continuare, informează Kathimerini.

"Nu se discută despre acest lucru în momentul de faţă", a declarat Fekter atunci când a fost întrebată de jurnalişti dacă Grecia ar putea părăsi zona euro. "Trebuie să aşteptăm raportul troikăi", a mai adăugat ministrul de Finanţe austriac menţionând că el urmează să fie fin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 45 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 14 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 23 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 20 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°