Compania naţională aeriană se va alătura alianţei SkyTeam. Aşa-numita „bătălie pentru văzduh“ între cele trei mari alianţe internaţionale de transport aerian Star Alliance, SkyTeam şi One World devine tot mai strânsă. Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a anunţat recent că Tarom va deveni membră a alianţei internaţionale SkyTeam în maximum o lună, însă este vorba, deocamdată, despre preaderare. Operatorul român a început, în urmă cu mai mul�
Compania naţională aeriană se va alătura alianţei SkyTeam. Aşa-numita „bătălie pentru văzduh“ între cele trei mari alianţe internaţionale de transport aerian Star Alliance, SkyTeam şi One World devine tot mai strânsă.
Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a anunţat recent că Tarom va deveni membră a alianţei internaţionale SkyTeam în maximum o lună, însă este vorba, deocamdată, despre preaderare. Operatorul român a început, în urmă cu mai mulţi ani, negocierile în vederea integrării în SkyTeam, alianţă care era formată, la începutul lui 2008, din 14 membri, printre care Air France, Delta Air Lines, KLM şi Continental Airlines. Conform datelor furnizate de oficialii SkyTeam, alianţa se plasează în acest moment pe locul doi din lume în funcţie de numărul de pasageri transportaţi şi de venituri şi pe primul loc dacă avem în vedere numărul de aeronave. Tarom a transportat anul trecut 1,69 milioane de pasageri, în creştere cu 32,1% faţă de 2006, ocupând locul doi în rândul companiilor de profil din Europa din punctul de vedere al ratei de creştere, potrivit datelor Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene. Gradul mediu de ocupare al operatorului român a fost anul trecut de 67,1%, în creştere cu 4,8 puncte procentuale.
Previziuni sumbre pentru 2008
Cifrele date publicităţii la sfârşitul lui 2007 de către cele trei alianţe re