Descoperirea continentului american de către navigatorii vikingi reprezintă un subiect adesea ignorat în lucrările de specialitate. Subiect interesant şi cu o importantă încărcătură simbolică, traversarea Oceanului Atlantic de către europeni este aproape exclusiv dezbătută în contextul marilor descoperiri geografice din secolele XV-XVII. Precedând cu o jumătate de mileniu expediţiile unor Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, voiajele lui Leif Ericson (cca. 970 - 1020) merită amintite nu ca o curiozitate şi ca o excepţie istorică, ci ca o parte componentă a marilor expediţii de colonizare pe care vikingii le-au întreprins în numeroase spaţii geografice.

Surse primare despre viaţa lui Leif Ericson

Informaţii despre viaţa şi activitatea exploratorie a lui Leif Ericson transpar prin intermediul a două cronici medievale nordice, ambele redactate în secolul al XIII-lea: Saga Grænlendinga şi Saga lui Erik. Ambele cronici îi au ca protagonişti pe Erik cel Roşu (cca. 950 - 1003) şi pe fiul acestuia, Leif Ericson, şi descriu voiajele întreprinse de aceştia din Islanda către Norvegia, Groenlanda şi coasta atlantică a Americii.

Tatăl lui Lief Ericson fusese şi el un mare explorator

Exilat în urma unor acuzaţii de crimă, Erik cel Roşu va naviga în vestul Islandei, ajungând în anul 982 pe coastele unui nou tărâm, denumit de acesta Greenland (Groenlanda – Ţinutul verde). Trei ani mai târziu, Erik va organiza prima expediţie de colonizare a noului ţinut, la care participă şi tânărul Leif. Primul voiaj organizat de Leif Ericson a avut loc în anul 999. Plecând din Groenlanda, acesta va ajunge pe ţărmul Norvegiei, în portul Nidaros (Trondheim). Saga lui Erik cel Roşu relatează că aici Leif s-a aflat o perioadă în slujba regelui Olav Tryggvasson (995-1000), învăţând la curtea acestuia fundamentele credinţei creştine. Înainte de a se întoarce, Leif va fi