Cer – milă şi apărare
Doamne, fiindu-ţi fiu,
n-am voie să fiu acum
mai trist decât Tine.
Am ajuns la timp şi pot
liber să-ţi spun şi
această propoziţie
pe lume: Apără-mă
de paharul Tău plin
de evenimente şi de
pagina atât de ruginită
din Biblia mare.
Apără-mă, prin iertare
şi uitare. Apără-mă
din rugăciunea mea
de Apoi aidoma Judecăţii.
Apără-mă, dureros de dulce.
Vorba lui Mihai Eminescu.
Un cer întreg mă doare.
Cer – milă şi apărare.
Un pământ de glie şi oase.
Un strop de sânge profund.
O lacrimă cât un munte
golgotean de-acasă. Un craniu!
El este acum cu mine.
El mi-a devenit o umbră
mai vastă decât lumina.
Dacă mă gândesc mai bine,
arde o lumânare.
Dacă rămân mai departe,
clopotul puternic bate.
Deschid o carte oarecare…
EA ŞI EL ESTE!
(10. X. 2005)
Nu ştiu bine
Nu ştiu dacă mă doare exact pe măsura
viselor mele. Poate că mă apără, uneori,
maică-mea chiar de mine însumi. Şi
ce dacă este aşa? Copilul ei sunt
mai mult sau mai puţin. Şi trebuie,
evident, să am o şansă potrivită,
cumsecade, deschisă ca uşa unei
biserici la ţară. Ştiu asta bine. Răsuflu
frumos şi adânc, sunt un fruct însorit.
Măreţia mea abia a început. Parţial
m-am transformat azi în muzeul satului:
am o icoană şi o fântână, o pasăre,
un fluture. Sunt calm, am dreptate şi
viitor. Mai departe nici eu nu ştiu prea
bine. Abia mă apropiu de mine.
(octombrie 2006)
TE POMENEŞTI…
Te pomeneşti cu Grigore Vieru
la tine acasă. Asta îmi sună
bine de tot, pentru că destăinuie
şi explică faptul cum şi tu eşti
tot
