Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aviva speră la o creştere a afacerilor în 2011, după un declin anul acesta

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 22 decembrie 2010 ·

Aviva, a patra companie din piaţa asigurărilor de viaţă, şi-a bugetat o creştere a primelor brute subscrise în 2011, dar anul acesta va încheia cu afaceri în scădere comparativ cu 2009.

Aviva, a patra companie din piaţa asigurărilor de viaţă, şi-a bugetat o creştere a primelor brute subscrise în 2011, dar anul acesta va încheia cu afaceri în scădere comparativ cu 2009.

Anul trecut compania a subscris prime brute de circa 102 milioane lei (24 mil. euro), cu 5% mai puţin decât în 2008, iar în primul semestru din acest an afacerile Aviva au scăzut cu 17% faţă de perioada corespunzătoare din 2009, la 40 milioane de lei (9,5 mil. euro), din cauza rezilierilor de poliţe şi a schimbării modului de înregistrare a primelor în contabilitate.

"Am cuprins în bugetul pe anul viitor o creştere a primelor brute subscrise, dar nu vreau să avansez încă o cifră. În 2011 încercăm să ne asigurăm un portofoliu de calitate, adică să creştem proporţia contractelor care rezistă până la maturitate şi să dezvoltăm canalul de bancassurance", a declarat Mihai Popescu, directorul general al societăţii.

Asigurările de viaţă au înregistrat după primele nouă luni o creştere cu 2,9%, până la un volum al primelor brute subscrise de 1,22 mld. lei, după ce anul trecut scăzuse cu două cifre. Majoritatea companiilor de asigurări de viaţă au înregistrat însă în continuare scăderi, creşterea pe ansamblul pieţei datorându-se vânzărilor de poliţe unit-linked cu primă unică ale BCR Asigurări de Viaţă.

Aviva are parteneriate încheiate cu şase bănci pentru distribuţia poliţelor prin reţeaua acestora, dar anul acesta vânzările prin acest canal au fost mai slabe, compania bazându-se mai mult pe agenţii proprii. Asigurătorul are în prezent 500 de consilieri de vânzări şi spune că anul viitor intenţionează să recruteze câteva sute de agenţi.

Şeful Aviva se aşteaptă ca avans

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum o ora
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 24 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Secretarul general al ONU cere din nou încetarea ”imediată” a focului în Fâșia Gaza

Ziare.com acum 31 minute
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ”imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, re

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

Preşedintele Columbiei se ia la harţă cu Netanyahu: Să lansezi bombe asupra unor oameni nevinovaţi nu te face erou

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele columbian Gustavo Petro au făcut din nou schimb de replici pe reţelele de socializare, la o săptămână după ce Bogota a rupt legăturile diplomatice cu Israelul din cauza războiului împotriva Hama

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 5 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°