Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul virtual

Publicat in Dilema Veche, vineri 21 septembrie 2001 ·

We all are Americans - stă scris pe panglica unei coroane de flori din faţa Ambasadei Statelor Unite de la Sofia. Sîrbii par a împartăşi două sentimente greu de impăcat şi totuşi indisolubil legate între ele: o solidaritate în suferinţă cu oamenii de pe străzile New York-ului, care nu are nevoie de cuvinte mari pentru a se exprima, şi o atitudine critică faţă de Puterea americană, pe care nu o pot reprima. În Macedonia a apărut deja un banc: staţi liniştiti, situaţia este sub control; săptămîna viitoare vor începe negocierile la Kabul, voi schimbaţi ceva în Constituţia voastră şi ei încep să predea armele. Într-un fel, toţi incearcă să plaseze evenimentul în cadrele memoriei, să-l aducă la un déjà-vu, pentru a-l putea interpreta şi reacţiona cît de cît coerent. Si aici intră şi formulele deja mediatice, de genul un al doilea Pearl Harbour sau atac împotriva democraţiei. Personal, îmi e greu să înţeleg şi sentimentul este mai degrabă unul de jamais vu. De la Machiavelli încoace, să spunem, "civilizaţia" ar putea fi considerată, puţin weberian şi cinic, ca ipocrizie legitimă. Scopul scuză mijloacele, se spune în mod curent. Drept care nu puţine sînt mîrşăviile ce au fost făcute in numele unor "cauze nobile" - şi aceasta cu atît mai mult cu cît puterea legitimatoare era mai mare. Această "ipocrizie legitimă" înseamnă însă şi un control al agresivităţii: trebuie să existe totdeauna un scop care să poată fi legitimat - sau invalidat -, adică supus examenului critic, şi o relaţie "raţională" între scop şi mijloace. Iar acest examen al legitimităţii poate fi exersat oricînd şi de către oricine, lăsînd astfel deschisă, de principiu, problema responsabilităţii şi a vinei. Peste morţii de la Hiroshima a fost încă posibil să se aşeze ipocrizia legitimă. La New York a fost vizualizată însăşi moartea acesteia. Oricît ar putea părea de paradoxal, ceea ce este cutremurător î

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 59 minute
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 2 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum o ora
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 3 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°