Nume: Ivan Arcadievici Lagutko. Vârsta: 56 de ani. Domiciliul: Rivne (Ucraina). Ocupaţia: pensionar.
Trecutul: fost ofiţer în Ministerul de Interne sovietic.
Este doar un studiu de caz. Unul care demonstrează, în premieră absolută, cum a decurs operaţiunea de ocupare a României în decembrie 1989. O operaţiune silenţioasă, fără prea mult zgomot politic şi fără proteste din partea Occidentului. Era şi normal: Estul şi Vestul îşi dăduseră mâna pentru a spulbera ultimul regim stalinist din Europa.
Când noi, milioane de români, am ieşit în stradă pentru a sărbători, într-o euforie nemaiîntâlnită, fuga soţilor Ceauşescu din sediul puterii lor infinite, nici nu ne trecea prin cap că în spatele marii noastre victorii se aflau d'alde Ivan Arcadievici Lagutko.
Să fim cinstiţi: în decembrie '89 ne-am fi făcut frate şi cu dracu' ca să scăpăm de Nea Nicu. Pur şi simplu, nu se mai putea trăi. Nebunia „genialului conducător" atinsese cotele demenţei. Cei cu memoria bună îşi amintesc, desigur: „Cel bun, cel brav şi cel viteaz", „Mândră-i corabia, meşter cârmaciul!", „Cu privirea lui văpaie - Ceauşescu Nicolae!"...
Dacă ne-ar fi întrebat cineva, atunci, dacă suntem de acord să vină sovieticii să ne scape de nebun, cred că ar fi întrunit o majoritate confortabilă. Ura faţă de „cârmaciul" autohton depăşise spaima de ocupantul de la Răsărit. Dar dacă ne-ar fi întrebat cineva dacă suntem de acord ca sovieticii să mai zăbovească pe la noi vreo câţiva ani, aşa cum au mai făcut-o în istorie, nu încape îndoială că le-am fi trântit un „niet" tovărăşesc.
Aici a păcătuit şi păcătuieşte Ion Iliescu! De 20 de ani tot vântură minciuna că el a fost „emanat" de Revoluţie, aşa cum înaintaşii săi comunişti inventaseră insurecţia armată de la 23 August 1944 - condusă, evident, de ei, care la ora aceea mâncau marmeladă prin puşcării.
Adevărul este că Ion Iliescu
