Coana Europa ajunge azi să caute globuleţele şi să împodobească bradul de Crăciun. În fiecare an, politica lumii fierbe, fie că vorbim de revoluţii, de promisiuni, de manevre.
Orice părinte îşi iubeşte copiii, de multe ori, chiar împotriva voinţei lor. Europa nu face nici ea excepţie. Am să citez aici două exemple, care mi-au reţinut atenţia. Unul e intern, dar cu puternice conotaţii externe, iar celălalt este în vecinătatea noastră.
Ca istoric, mi s-a întâmplat întotdeauna să fiu nevoit să fac arcuri peste timp. După 1859, când România se pregătea să devină modernă, apoi independentă şi unită, politicienii de la Bucureşti şi Iaşi erau obligaţi să ia seamă de Puterile Garante, adică Europa acelor timpuri, în măsurile interne.
Alexandru Ioan Cuza a luat decizia de a institui o domnie autoritară, prin care a promovat o serie de reforme politice, menite să schimbe faţa instituţional-politică a ţării. A promovat un Statut, devenit apoi Act adiţional al Convenţiei de la Paris, o reformă agrară, una a educaţiei, un cod civil, un cod penal.
Aici am avut o tresărire. La 1865, Cuza dădea României un cod civil şi unul penal în acord cu Europa acelor timpuri. Şi după proclamarea independenţei şi după Marea Unire, tot ce-au făcut politicienii a fost să respecte moştenirea democratică europeană. Chiar şi politrucii comunişti au aplicat ce învăţau de la matca lor, Moscova.
La 168 de ani de la Codurile lui Cuza, Parlamentul şi Guvernul României membră a Uniunii Europene, rezultat câştigat după 17 ani de tranziţie care ne-a stors de ultimele resurse şi ne-a supus la privaţiuni de tot felul, ne întorc în timp într-o manieră de coşmar. Nu mi-am închipuit niciodată că o să ajung să văd ambasadori ai ţărilor membre ale Uniunii Europene că vin la Bucureşti să atragă atenţia că guvernanţii o iau pe mirişte. Nici măcar în anii garan