Titus Ceia In urma cu cateva zile, Cristian Tudor Popescu si-a anuntat demisia din functia de presedinte al Clubului Roman de Presa. Pana aici, nici o problema. Orice om are voie sa faca ce vrea cu propria sa pozitie, are voie sa ramana intr-o functie sau sa plece. Toata lumea cunoaste chestia aia cu "demisia, act unilateral" etc. etc. Daca insa te uiti mai bine la speta "CTP si demisia" poti observa si altceva. Un altceva care complica putin lucrurile.
Cu sau fara voia sa, Cristian Tudor Popescu nu este oricine in presa romana. De o buna bucata de vreme, CTP a ajuns in ochii compatriotilor sai un simbol. Un simbol al onestitatii presei, un simbol al intransigentei, un simbol a ceea ce trebuie sa insemne formatorul de opinie. CTP a ajuns in fapt o adevarata efigie buna de oferit ca exemplu colegilor de breasla dar si restului populatiei.
De aici incepe chinul. Dupa toate regulile, un simbol nu-si da demisia. Demisia unui simbol atrage dupa ea o pleostire generala. O lehamite. A se vedea exemplul Emil Constantinescu. Iar intrebarea pe care si-o pun toti cand aud de demisia unui simbol este: "cu ce s-a manjit?". Sau "cu ce-a dat-o-n bara?".
Din cate stiu eu, demisia lui CTP de la CRP (nostima rezonanta, nu-i asa?) n-a fost nici urmarea unei manjiri, nici urmarea faptului ca publicistul ar fi dat-o in bara. La cat de monitorizat este un cetatean de greutatea lui Cristian Tudor Popescu, o manjeala veritabila ar fi facut sa rasune demult toate goarnele dusmanilor sai (are suficienti dusmani, fiti fara grija!). Ciopartirea mediatica, hacuirea fara mila ar fi survenit imediat si ar fi fost totala. Pe de alta parte, motivele invocate intru justificarea demisiei sale din fruntea CRP mi se par - cum s-ar spune in instanta - netemeinice. Referirile la controlul politic, controlul patronal, grupurile de interese, deformarea adevarului sunt, e drep
