Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Dinescu a devenit şef peste vânători şi pescari cu scandal

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 februarie 2009 ·

Alegerea poetului Mircea Dinescu ca preşedinte al Asociaţiei Judeţene a Vână torilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Dolj a iscat un adevărat scandal în asociaţia a cărui director, Teodor Nuţă, este cercetat în mai multe dosare penale. Sursa: Florin Băltăreţu „Nu poate să ne conducă un om care nu ştie nimic despre Dolj şi despre care se spune că face măcel la vânătoare, în Cetate. În plus, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de statut. Nu are vechime de 10 ani ca membru în asociaţie“, susţin vânătorii din 36 de grupe din judeţ, care au semnat un memoriu.

Contestatarii spun că votul a fost fraudat premeditat, drept dovadă fiind „ordinea de zi pe care nu apărea alegerea unui nou preşedinte printre punctele de lucru“. Directorul Teodor Nuţă consideră nejustificate plângerile vânătorilor. „În cadrul adunării, fostul preşedinte şi-a dat demisia. L-a propus pe domnul Dinescu şi toată lumea a ridicat mâna, fiind pentru“, susţine Nuţă.

Deşi contestatarii acuză că la alegeri au participat şi vânători fără drept de vot, Teodor Nuţă nu a vrut să arate tabelul nominal cu prezenţa şi nici lista cu semnăturile celor care l-au votat pe Dinescu. „Ne-am săturat de ceea ce se întâmplă în asociaţie şi de directorul Nuţă. Am vrut să convocăm adunare extraordinară, însă el a convocat-o pe cea ordinară şi a băgat pe ordinea de zi, la diverse, schimbarea preşedintelui. O să mergem la tribunal“, ameninţă vânătorul Gheorghe Popa, primarul comunei Mischii.

„Vreau să-i susţin pe vânătorii simpli“

Poetul Mircea Dinescu deţine în comuna Cetate o moşie de câteva hectare, care cuprinde zone împădurite şi un luciu de apă.

„Am cam un an vechime, dar nu ştiam ce prevede statutul. Am fost de acord să fiu ales preşedinte pentru că vreau să-i susţin pe vânătorii simpli. Am observat că ceva e în neregulă în Dolj, unde asociaţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 43 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 2 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°