Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea călătorie a romilor pe ruta România-Franţa şi retur

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 august 2010 ·

Aproape 4.000 de cetăţeni români au fost repatriaţi din Franţa, de la începutul lui 2010, arată statisticile oficiale obţinute de EVZ. Sursa: AP PHOTO

Potivit Ministerului Administraţiei şi Internelor, de la 1 ianuarie şi până pe 15 august, 3.055 de români au fost repatriaţi în mod voluntar. În aceeaşi perioadă, 743 de români au fost returnaţi pentru contravenţii şi infracţiuni, cum ar fi deţinerea de paşaport fals, ieşirea ilegală din ţară şi implicarea în activităţi de proxenetism sau cerşetorie.

Repatrieri fără scandal

Statisticile sunt întărite de guvernul francez, care arată că 8.030 de cetăţeni români şi bulgari au fost repatriaţi din Franţa în ţările de origine, de la 1 ianuarie şi până pe 25 august, potrivit AFP.

Cifrele arată dimensiunea reală a politicii franceze de repatriere a cetăţenilor din cele două ţări - în marea lor majoritate romi -, politică ce a intrat sub tirul criticilor internaţionale abia în luna iulie a acestui an.

De la 28 iulie, data la care preşedintele francez a organizat reuniunea privind "problemele ridicate de comportamentul unor nomazi şi romi", şi până ieri, 681 de români şi bulgari au fost repatriaţi.

Statistica arată că ritmul repatrierilor nu a crescut semnificativ după şedinţa guvernului francez, ce a avut menirea de a înăspri politica împotriva străinilor aflaţi în ilegalitate.

Aproximativ 15.000 de romi din estul UE trăiesc în Franţa, potrivit estimărilor. Autorităţile pot decide expulzarea lor, dacă după trei luni de şedere ei nu au un loc de muncă sau nu pot dovedi că au posibilitatea de a se întreţine. Procedura obişnuită însă e repatrierea voluntară, care presupune acordarea unui ajutor de 300 de euro de persoană.

Comisia UE, îngrijorată

Aflat sub tirul criticilor venite din partea opoziţiei, a Bisericii Catolice şi a or

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 44 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°