Umaru Yar'Adua este apt să păstreze cea mai înaltă funcţie în stat şi nu există niciun motiv pentru a-l demite, a declarat, astăzi, ministrul justiţiei, Michael Aondoakaa, în numele guvernului federal, scrie AFP.
„Preşedintele nu este incapabil să îşi asume responsabilităţile”, a declarat Aondoakaa, explicând că tratamentul medical pe care l-a primit în afara ţării nu îi pune în pericol capacitatea de a conduce ţara.
Vineri, Curtea Federală a dat un termen de 14 zile guvernului pentru a decide dacă preşedintele, aflat în spital, în Arabia Saudită, din 23 noiembrie, este apt să rămână în funcţie.
Articolul 144 din Constituţia Nigeriei stipulează că preşedintele trebuie să renunţe la funcţia sa dacă membrii guvernului adoptă o rezoluţie prin care îl declară incapabil să îşi asume această funcţie.
Practic, în acest moment, senatul nigerian a adoptat, în mod unanim, o moţiune contrară, cerându-i preşedintelui să cedeze puterea vicepreşedintelui.