Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transportatorii: Clienţii noştri îşi mută centrele de distribuţie în Ungaria sau Slovenia şi ocolesc România din cauza infrastructurii

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 8 octombrie 2010 ·

Lipsa infrastructurii este, în opinia transpor­tatorilor rutieri de mărfuri, principalul motiv pentru care România pierde investiţii mari în dezvoltarea unor centre logistice.

Totodată, lucrările de infrastructură ar putea reporni întreaga activitate din trans­porturi, în condiţiile în care, începând cu luna octombrie 2008, pe fondul crizei economice, au dispărut de pe piaţă peste 20.000 de camioane, iar circa 500 de companii nu mai au licenţe de transport.

"Din luna octombrie 2008 au dispărut de pe piaţă peste 20.000 de camioane, unele se mai află în curţile firmelor de transport, câteva mii au fost reexportate în Europa de Vest de către firmele de leasing, dealerii de camioane sau companiile de transport, care nu şi-au mai permis să plătească ratele, iar peste 500 de companii nu mai au licenţe de transport", a declarat Marilena Matei, analist al pieţei de transporturi în cadrul conferinţei de la Cluj "Transpor­turile se relansează".

Matei deţine 70% din acţiunile companiei Trafic Media care editează revistele Tranzit şi Logistica. Potrivit site-lui Ministerului Finanţelor, compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 2,1 mil. lei (aproxi­mativ 500.000 de euro) şi are 13 angajaţi.

"Toţi clienţii pleacă acum în Ungaria sau Slovenia, în loc să-şi dezvolte centre de distribuţie în România, din cauza infra­structurii inexistente din ţară. Astfel, România pierde o oportunitate uriaşă şi vom avea de suferit în următorii ani, atât ca balanţă comercială, cât şi ca business", a spus Mircea Mănescu, repre­zentantul transportatorului rutier Ahead Logistics.

Compania Ahead Logistics a fost înfiinţată în anul 2006 şi desfăşoară transporturi rutiere de marfă cu o flotă proprie de 45 de camioane. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 14,6 mil. lei (3,5 mil. euro) şi dis­punea de 81 de angajaţi.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 39 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 25 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Atenție, a fost cutremur în România!

Ziua Constanta acum 35 minute
În ziua de 22 Mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 110.1 km. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 37 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 50 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°