Şeful statului va primi luni numele celui propus pentru fotoliul Ministerului Transporturilor, după ce duminică, la Palatul Parlamentului, liberalii îl vor desemna pe respectivul personaj. Care va fi un liberal de frunte, cu notorietate, după cum l-a descris, într-o declaraţie de presă, preşedintele PNL, Crin Antonescu, Atât el, cât şi premierul Victor Ponta au infirmat posibilitatea unei rocade între titularii de portofolii, cât şi un schimb de ministere între PNL şi PSD. Presa a dat ca posibilă numirea actualului ministru al Internelor şi Administraţiei, Radu Stroe, la Transporturi şi nominalizarea altui liberal la MAI.
„Vrem să avem un ministru al Transporturilor care să se ocupe de toate lucrurile“, a spus joi premierul Victor Ponta, care a asigurat şi interimatul la Transporturi. El a adăugat: „Vrem să avem un ministru care are o mulţime de lucruri în gestiune: căi ferate, poduri. Sunt atâtea lucruri de făcut”. Şeful Executivului a respins posibilitatea unei rocade între membrii Cabinetului Ponta, astfel încât un alt ministru să preia portofoliul Transporturilor.
Portret de demnitar
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat miercuri seară că la conducerea Ministerului Transporturilor va fi propus un lider liberal, menţionând că va face şi el o propunere, care nu se numără printre cele vehiculate de presă. Şeful liberalilor, Crin Antonescu, are, personal, o propunere pentru conducerea Ministerului Transporturilor, care nu coincide cu nici un nume vehiculat până acum. Antonescu a ţinut să precizeze că, în locul lui Ovidiu Silaghi, nu va fi propus actualul preşedintele al Camerei de comerţ româno-americane, Sorin Mândruţescu. El a insistat că va fi vorba despre o persoană cu suficientă greutate politică şi experienţă administrativă şi în legătură cu care „vreme de ani de zile“ nu a existat nici o discuţie, nici cu ANI şi nici cu DNA.
Nu s