Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Braşov, licenţă clasică

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 3 aprilie 2007 ·

Senatul Universităţii „Transilvania” Braşov a decis ca şi în acest an licenţa să fie susţinută după formula clasică. Studenţii, care sperau ca ordinul dat de curând de (ex) ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău să îi scape de una din cele două probe de licenţă, s-au înşelat. În schimb, cei ce îşi vor finaliza studiile la anul au toate şansele să prindă licenţa în formula „restructurată”. „Şi în acest an licenţa se va da la două probe. Deşi ordinul ministrului ne permite să optăm şi pentru varianta unei singure probe, în Senatul Universităţii am decis ca lucrurile să rămână la fel ca în alţi ani. Am vorbit şi cu studenţii senatori şi au fost şi ei de acord. Noi am anunţat cu şase luni înainte felul în care se va organiza licenţa şi nu putem să schimbăm chiar acum. Pentru anul viitor vom lua în calcul şi varianta unei singure probe. Însă şi aceasta va fi regândită, restructurată, astfel încât să fie testată şi pregătirea practică, dar şi cea teoretică”, a precizat Ion Vişa (foto), rectorul Universităţii „Transilvania”.

Reamintim că universităţile pot decide dacă studenţii susţin, la examenul de absolvire, lucrarea de licenţă şi examenul de evaluare a cunoştinţelor sau doar una dintre aceste probe, potrivit unui ordin recent al Ministerului Educaţiei, care intră în vigoare din acest an universitar. Până la această reglementare a Ministerului Educaţiei, ambele probe erau obligatorii. Prima probă constă în evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate, iar proba a doua în prezentarea lucrării de licenţă, arată ordinul ministrului Educaţiei. Potrivit acestuia, la fiecare probă, examinarea se încheie prin acordarea unor note, media de promovare a fiecărei probe fiind de cel puţin cinci, iar media de promovare a examenului de cel puţin şase. Senatul Universităţii „Transilvania” Braşov a decis ca şi în acest an licenţa să fie susţinută după formula clasică. Stud

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bătaie la Parlament, între deputați. Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu că l-a lovit

Adevarul acum 48 minute
Scandal fără precedent în Parlamentul României. Deputatul Florin Roman îl acuză pe colegul său de partid, Dan Vîlceanu, că l-a bătut. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Iohannis a discutat la telefon cu Zelenski. România îmbrăţişează soluţia de pace propusă de Ucraina

Mediafax acum 34 minute
„Tocmai am avut o discuţie telefonică aprofundată cu Preşedintele Volodîmîr Zelenski, cu accent pe sprijinul nostru continuu pentru Ucraina, priorităţile pentru viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră”, arată preşedintele. K

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Americanii susţin că BMW şi Jaguar au folosit piese interzise din China

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin 8.000 de maşini BMW Mini Cooper au fost importate în SUA cu componente de la firma interzisă chineză Sichuan Jingweida Technology Group (JWD), potrivit raportului preşedintelui Comitetului de Finanţe al Senatului, Ron Wyden, anunţă BBC. Ra

Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"

Ziua News acum o ora
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni închisoare în Italia pentru jaf, prins pe Aeroportul Craiova

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni de închisoare în Italia pentru jaf, a fost prins pe aeroportul din Craiova.

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°