R.:- Separat de text, ce va sugereaza titlul piesei xCimitirul pasarilor", de Antonio Gala?
D.C.: -Starea natiunii noastre de acum... Pasari in deruta...
R.:- Gasiti un corespondent al personajului interpretat in lumea de dincolo de scena?
D.C.: - Probabil ca exista, dar nu-l identific... Cred ca este de undeva din zona autobiografica a autorului, o persoana complexa, cu o viata extrem de bogata, atat literara cat si personala...
R.: - Se deosebeste psihologia barbatului contemporan noua de psihologia barbatului contemporan personajului interpretat?
D.C.: - Nu. Nu se deosebeste... Una din bucuriile interpretarii este a simti tensiunea sensibilitatii epocii... Fiecare generatie de actori simte altfel. Dupa cum se spune, actorul este oglinda timpului sau. Un actor trebuie sa fie sensibil...
R.: - Ce personaj se apropie cel mai mult de felul de a fi al interpretului, al dumneavoastra?
D.C.: - Personajele sunt copiii actorului. Pe unele le iubesti mai mult, pentru ca si ele te accepta imediat, cu altele te lupti, chiar si dupa premiera, chiar si dupa spectacolul cu numarul o suta, daca te ajuta Dumnezeu sa-l joci...
R.: - Cu ce ar putea incepe o poveste de iubire?
D.C.: - Cu adevar... si cu asumarea acestui drum care nu este intotdeauna comod... in singura profesie de orgoliu, cum este actoria, iubirea fata de ea trebuie sa fie definitiva si fara conditionari, si sa ramai un perpetuu indragostit de ea.
R.: - Va place sa dansati ?
D.C.: - Da, dar doar in cadrul profesiei...Nu sunt un foarte bun om de lume... Pe scena imi place miscarea...
R.: - Aveti o ceasca de cafea preferata ?
D.C.: - Nu...
R.: - in teatru, atmosfera se mentine printr-o continua replica. Vorbind, il ajuti pe celalalt sa vorbeasca. Spuneti-mi, care este replica cea mai accesibila in viata ?
D.C.: - Cred ca ta
