Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monument istoric, pus la pământ cu buldozerul

Publicat in Adevarul, luni 27 decembrie 2010 ·

ILEGAL O firmă din Chişinău a distrus, în noaptea de Crăciun, fără autorizaţie, o clădire de la intersecţia străzilor Columna şi Bănulescu-Bodoni, care făcea parte din patrimoniul istoric al oraşului. Oficialii municipalităţii au cerut Procuraturii să deschidă dosar penal pe marginea acestui caz. În ultimii 10 ani au fost dărâmate ilegal aproape 80 de monumente de acest tip.

Clădirea-monument de la intersecţia străzilor Columna şi Bănulescu-Bodoni din centrul Chişinăului a fost transformată într-un morman de piatră în noaptea de Crăciun. Potrivit viceprimarului Nestor Grozavu, edificiul a fost distrus de firma „Frezarius-Com", proprietara clădirii, care a expediat anterior mai multe scrisori la Primărie în care cerea permisiunea de a demola monumentul.

Potrivit prevederilor legale, un edificiu-monument, chiar dacă este proprietate privată, nu poate fi demolat nici chiar de cei căruia îi aparţine. Primăria Chişinău a cerut Procuraturii să intenteze un dosar pe marginea acetui caz. „În instanţă cei care au demolat clădirea ar putea fi amendaţi sau obligaţi să reabiliteze clădirea", mai spune Grozavu.

„NU CUNOSC NIMIC

DESPRE ACEST CAZ"

FOTO: Pana a fi demolata, in cladire se afla un magazin de accesorii

Reprezentanţii firmei „Frezarius-Com", proprietara monumentului de arhitectură dărâmat, ne-au declarat că nu au nicio treabă cu demolarea edificiului. „Nu cunosc nimic despre acest caz", a declarat Ludmila Cernogorov, director adjunct al companiei , după care a închis telefonul.

Ion Ştefăniţă, director al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, spune că cei care comit astfel de ilegalităţi ignoră Legea cu privire la ocrotirea monumentelor. „Acest monument are o importanţă nu doar istorică, ci şi arhitecturală pentru Chişinău", spune Ştefăniţă.

Din 1993, în Moldova au fost demolate fără autorizaţie 80 de m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 24 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°