Forţele de ordine ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au fost atenţionate, printr-un ordin semnat de ministrul Traian Igaş, că în timpul mitingului şi marşului de miercuri se instituie gradul I în măsurile de ordine şi siguranţă publică, fiind necesară vigilenţă sporită.
"Conform prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în aplicarea prevederilor Planului general de măsuri pentru prezervarea ordinii publice' în situaţia desfăşurării unor manifestaţii de protest, de amploare sau cu risc public, generate de nemulţumiri de ordin economico-social al diferitelor categorii de populatie, ministrul Administaţiei şi Internelor, Constantin-Traian Igaş, a ordonat, începând cu data de 26 octombrie, instituirea măsurilor stabilite pentru gradul I în unităţile implicate în aplicarea măsurilor şi executarea misiunilor destinate menţinerii şi asigurării ordinii şi siguranţei publice", se arată într-un comunicat al MAI remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
Măsurile pentru gradul I de siguranţă implică "asigurarea condiţiilor strict necesare pentru sporirea vigilenţei şi eficienţei în executarea misiunilor permanente", precizează sursa citată. De asemenea, gradul I înseamnă îndeplinirea misiunilor temporare, determinate de evoluţia evenimentelor, în timp cât mai scurt. Totodată, sunt prevăzute "asigurarea continuităţii conducerii unităţilor implicate în afara orelor de program în unitate, întărirea serviciului de zi, precum şi asigurarea permanenţei la domiciliu a cel puţin o treime din efectivul fiecărei unităţi", arată MAI. (Mediafax)
Forţele de ordine ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au fost atenţionate, printr-un ordin semnat de ministrul Traian Igaş, că în timpul mitingului şi marşului de miercuri se instituie gradul I în măsurile de ordine şi siguranţă