Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promisiunea (I)

Publicat in Romania Literara, vineri 27 mai 2011 ·

Am coborît la Caracal prima oară acum cîţiva ani, în drum spre Craiova. Silviu Purcărete monta „A douăsprezecea noapte” sau „Noaptea de la spartul tîrgului”, un spectacol ludic şi melancolic, revenirea lui nostalgică în trupă şi în teatrul de suflet.

Am plecat cu Lia Manţoc, una dintre marile noastre scenografe, un om şi un artist cu o vibraţie rară, care naşte imagini în jurul cuvintelor. Mi-a propus să o luăm pe ruta Alexandria, Caracal. Deşi am mers atît de des la Craiova, am făcut o navetă serioasă în timpul facerii „Danaidelor”, nu am ales nicioadată acest drum. Conservatoare fiind, am ezitat puţin. Fără succes. „Pe acolo mă duceam mereu cu Vlad Mugur”. Cine să reziste Liei, lui Vlad, amintirilor, legăturilor?... Exact cînd scriu aceste rînduri îmi dau seama că acum, în iunie, sînt zece ani de la „Hamlet”-ul lui Vlad de la Cluj. Ultimul spectacol... Fiind din Caracal, crescută, formată acolo pînă să plece la Bucureşti, la facultate, purta multe poveşti. „Ai să înţelegi de ce am făcut teatru”, mi-a spus, foarte în trecere în conversaţia noastră. Am ajuns în celebrul sat Buzescu. Realitate sau ficţiune? Ne-am dus pînă la capătul lui şi ne-am întors, călcînd discret linia continuă, ca să mai vedem, încă o dată, casele ţiganilor aşezate la coada satului, ca unul dintre cele mai bizare apendice. Am privit, minute în şir, fără să scot un sunet. O casă se doreşte copie fidelă după Tribunalul din Caracal – aveam să descopăr asta peste o oră – multe parcă sînt butaforie pe un platou de filmare aţipit, altele poartă ceva din aerul kitschos de la Disney sau de prin studiouri americane unde se fac filme prăfuite cu cowboy. De duzină. Fiecare detaliu este halucinant. Ireal. Peste puţin timp am oprit în Caracal, în faţa unei clădiri cu o arhitectură ce m-a lăsat cu gura căscată: Teatrul construit acum o sută de ani. Proporţiile sînt perfecte. Pus la răscruce de dru

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Detalii de ultim moment despre starea lui Florin Piersic!

Ziua Constanta acum 23 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul de Ortopedie "Foişor", unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență. Artistului i-a fost extrasă proteza de genunchi şi i s-a implantat una temporară, iar în prezent se află în

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum 30 minute
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum o ora
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°