Dorin Goian (32 de ani) crede că orice secundă de neatenţie din partea defensivei îl poate pune pe atacantul ungurilor în poziţia de a marca şi de a anula astfel orice şansă de participare în baraj a României
Fundaşul român apelează la suportul fanilor, pe care îi roagă să nu îi critice în momentele grele din timpul partidei: „Fără ei nu ne calificăm“
În partida din tur, contra Ungariei, a fost 2-2. Ce ar trebui să ne facă să credem că vineri lucrurile se vor schimba şi vom obţine cele trei puncte?
E greu de subliniat un avantaj. Faptul că jucăm acasă, pe un stadion plin, ar putea să ne ajute. Cu toate că este cu dus şi întors. Publicul poate să te împingă de la spate sau să te pună şi mai tare la pământ. În rest, cred că şi noi, şi ungurii suntem la fel de motivaţi pentru a câştiga. O să fie o partidă de care pe care, de asta sunt sigur.
Ce jucător din echipa Ungariei reprezintă cel mai mare pericol pentru noi?
Uite, în tur am fost puţin luaţi prin surprindere de ei. Nu ne aşteptam să fie atât de buni. De Szalai ar trebui să ne temem cel mai mult. Nu am jucat niciodată împotriva unui jucător atât de bun cum e el. E înalt, cu un joc bun de cap şi are ştiinţa jocului. Dacă o să-l pierdem o secundă din marcaj, vom fi în pericol.
Dar de la noi cine ţi se pare că poate face vineri diferenţa?
Dacă e să ne legăm strict de evoluţiile din campionat, ar fi trei: Maxim, Chiricheş şi Bourceanu. Am mare încredere şi în Torje. „Piticul“ a făcut mereu meciuri bune la naţională. Poate să decidă meciuri de unul singur.
„Nu am jucat atât de prost în tur“
Revenind la meciul din tur... Ai fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren. Ce-ţi reproşezi?
Dacă m-ai fi întrebat după partidă cum mi se pare că am evoluat, aş fi zis foarte sincer că am avut de departe cea mai proast